Surse din piaţă ne-au declarat că, pe baza datelor furnizate de Colegiul Medicilor din România (CMR) şi a numărului de dosare de malpraxis aflate pe rolul instanţelor de judecată, se poate aproxima că în 2016 au fost înregistrate circa 200 de reclamaţii de malpraxis. Raportul CMR arată că, în 2016, Comisia Superioară de Disciplină a adoptat un număr de 140 decizii, alte 20 de cauze aflându-se pe rolul Comisiei în acest moment. Datele nu pot fi prezentate exact deoarece legislaţia permite două căi de atac persoanelor afectate de prestaţia actului medical al unui doctor sau a unei instituţii medicale.
Astfel, conform prevederilor Legii 95/2006 privind reforma în sănătate, cu actualizările şi completările ulterioare, sunt prevăzute două variante alternative: fie sesizarea Comisiei de disciplină, fie sesizarea directă a instanţei de judecată. „Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul”, potrivit legii. La rândul său, „Comisia stabileşte, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situaţie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asigurătorului, în termen de 5 zile calendaristice. În cazul în care asigurătorul sau oricare dintre părţile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanţa de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei. Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.”
În ciuda cazurilor de greşeli medicale care tind să se înmulţească, asigurările de malpraxis pe care medicii sunt obligaţi să le încheie sunt foarte mici. Astfel, potrivit ordinului ministrului sănătăţii, valoarea acoperită prin poliţa de malpraxis pentru un medic de familie sau generalist este de numai 12.000 de euro, în timp ce poliţa unui chirurg care greşeşte în actul medical acoperă doar o valoare de maximum 62.000 de euro. Medicii specialişti şi stomatologii au o acoperire de malpraxis de 37.000 de euro.
Pentru că au fost înregistrate cazuri în instanţă în care despăgubirile cerute de victime sau urmaşii acestora şi aprobate de judecători au depăşit uneori 500.000 de euro sau chiar un milion de euro, asigurătorii studiază modalităţile legale prin care şi aceste tipuri de poliţe de asigurare (plus cele legate de accidentele de muncă) ar putea fi legate de tabelarul care urmează a fi aprobat de Ministerul Sănătăţii şi al Finanţelor ca anexă orientativă în stabilirea cuantumului despăgubirilor RCA pentru vătămări corporale. Tabelarul se aplică doar în cazul în care se adoptă rezolvarea pe cale amiabilă a cazului.
Astfel, „Stabilirea punctajului pe baza căruia se evaluează prejudiciul nepatrimonial rezultat în urma vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează de către medicii legişti din Reţeaua Naţională de Medicină Legală”, spune noua lege RCA. Aceasta precizează că despăgubirea maximă nu va putea depăşi 200 de puncte traumatice, echivalentul stării vegetative persistente – SVP, indiferent de numărul, natura sau gravitatea leziunilor. Un punct de traumă ar trebui să fie egal cu două salarii minime brute pe economie, iar dauna totală nu poate depăşi 200 de puncte de traumă. Bineînţeles, doar cu înţelegerea amiabilă a părţilor.