România, ţara fără justiţie. O lege din 2004 poate ajuta clienţii înşelaţi de bănci, dar statul tace

Consumatorii români au avut ocazia să revadă în această vară modul eficient în care lucrează Banca centrală şi guvernul cu băncile comerciale. Această alianţă tripartită a decis să amâne în mod repetat aplicarea a două noi articole din Codul de procedură civilă, care ar fi putut duce la eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit şi nu numai, definite în legea 193/2000.

Însă, există deja o prevedere legislativă în vigoare care nu a fost aplicată până acum, deşi datează din 2004, este aplicabilă din 2007 şi a fost întărită în 2011, care are ca scop chiar sistarea practicilor abuzive repetate ale comercianţilor.

Faceţi cunoştinţă cu HG 1553/2004

Pe scurt

Această HG spune că nişte autorităţi competente trebuie să apere interesele colective ale consumatorilor, dacă legile sunt încălcate. În acest sens, aceste autorităţi, sesizate de o asociaţie de profil autorizată, trebuie să iniţieze acţiuni de URGENŢĂ pentru încetarea practicilor ilicite/abuzive în ceea ce priveşte clauzele abuzive în contractele încheiate între consumatori şi comercianţi, contractele de credit, pachetele turistice sau teleshopping-ul şi nu numai. Acţiunile în încetare sunt folosite cu succes la nivelul statelor membre UE, cu excepţia României.

„Acţiunile în încetare sunt menite să determine încetarea sau interzicerea încălcărilor care contravin intereselor colective ale consumatorilor. Apropierea legislaţiilor în temeiul directivei permite creşterea eficienţei acestor acţiuni şi buna funcţionare a pieţei interne.

Încălcările avute în vedere se referă, în special, la creditele de consum, pachetele de servicii pentru vacanţe şi circuite, clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, contractele la distanţă şi practicile comerciale neloiale”, se arată în sinteza Directivei europene publicată pe site-ul UE.

Interesul colectiv, potrivit HG, înseamnă „scopul, a doi sau mai mulţi consumatori, care urmăreşte recunoaşterea unui drept prevăzut de lege”. Practica ilicită înseamnă „orice actiune sau inactiune prin care sunt încălcate dispoziţiile actelor normative prevăzute în anexă şi care afectează interesele colective ale acestora”.

Astfel, ar putea dispărea dobânzile care variază după indicatori necunoscuţi, dobânzile fixe care cresc, comisioanele nejustificate de tot soiul sau cele care sunt intorduse în timpul derulării contractelor, despre care ECONOMICA.NET a scris în cadrul campaniei Români vs. bănci. Totul fără ca fiecare client în parte să fie nevoit să întreprindă o acţiune, aşa cum s-a întâmplat recent în Croaţia.

HG 1553/2004, în detaliu

Întru apărarea intereselor colective ale consumatorilor, Uniunea Europeană are legi din 1998. La fel are şi România, stat membru UE, chiar dacă ele nu se aplică.

În 2004, pentru alinierea legislaţiei naţionale în domeniul protecţiei consumatorilor la cea europeană, guvernul Năstase emitea hotărârea 1.553 pentru a transpune Directiva nr. 98/27/CE privind actiuni in incetarea practicilor ilicite in materie de protectia intereselor consumatorilor. Aceasta avea să intre în vigoare la 1 ianuarie 2007.

„Art. 1. – Prezenta hotărâre are ca scop încetarea activităţilor şi practicilor ilicite prevăzute de actele normative cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea creşterii gradului de protecţie a intereselor colective ale consumatorilor şi îmbunătăţirii raporturilor juridice dintre consumatori şi agenţii economici”, se arată în actul normativ. Forma iniţială poate fi consultată aici.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor era desemnată ca autoritate responsabilă pentru introducerea de acţiuni în încetare într-o serie de domenii în care intereselor colective ale acestora ar fi putut fi încălcate, enumerate în anexa din HG. Printre acestea, şi legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi comercianţi, şi ea o transpunere a unei Directive europene din 1993. Organizaţia nonguvernamentală abilitată să facă sesizări era Asociația pentru Protectia Consumatorilor din România (APC – România), aşa cum se arată în comunicarea României la CE, una dintre cele mai mari organizaţii de profil din România. Alte ţări au zeci de organizaţii abilitate, spre deosebire de România.

În 2010 au început miile de litigii între clienţi şi bănci, iniţial în temeiul OUG 50/2010, apoi în cel al legii 193/2000. ANPC şi APC aveau încă de la începutul conflictului pârghia legislativă de a acţiona în interesele colective ale consumatorilor, încălcate potrivit dispoziţiilor legii 193/2000, însă niciuna nu a acţionat.

ANPC a amendat mai multe bănci pentru clauze abuzive şi a obţinut eliminarea acestora în instanţă în cam 75% dintre cele câteva sute de procese încheiate. Însă acestea au fost cazuri punctuale, deşi contractele de credit care conţineau astfel de clauze erau aceleaşi pentru toţi consumatorii.

În 2011, HG 1553/2004 a fost modficată pentru a o aduce la nivelul Directivei 2009/22/CE. În mare, textul de lege este cam acelaşi. Organizaţia abilitată este tot APC, care trebuie să consulte de acum cu comerciantul care încalcă legea, iar autoritatea competentă este tot ANPC, care de acum trebuie să rezolve în 30 de zile sesizările venite de la APC, perioadă în care poate dispune toate măsurile în vederea încetarii, limitării sau înlăturarii efectelor produse prin practica ilicită, în regim de urgenţă, după caz, în termen de maxim 20 de zile calendaristice de la data primirii sesizării, după cum se arată în nota de fundamentare a guvernului Boc. Forma modificată poate fi consultată aici.

Iată ce declara, în 2011, Constantin Cerbulescu, fostul preşedinte al ANPC despre HG 1553/2004. Întrega monitorizare este disponibilă aici.

„Cerbulescu: Deci, un consumator care consideră că există o faptă ilicită pe care el o reclamă, o face în primul rând la nivelul asociaţiei respective, asociaţie care, pe cale amiabilă, încearcă să rezolve această situaţie, după care, dacă nu se rezolvă, se adresează autorităţii noastre (…) Dacă constatăm că există o practică ilicită, autoritatea intervine pe lângă sancţiune cu menţiunea de încetare a acestei practici în termen de maxim 20 de zile (…) Dacă nu face acest lucru este din nou sancţionat şi intervenim, avem posibilitatea chiar să suspendăm activitatea.

Reporter: Un caz concret ne puteţi oferi? O neînţelegere cu o companie aeriană, o bancă, un hotel. Ne puteţi da un caz concret de genul ăsta? Ca să înţelegem mai bine ce se modifică. De exemplu, dacă mă păcăleşte o companie aeriană, dumneavoastră puteţi să-i cereţi să oprească această practică pentru mine şi pentru toţi ceilalţi consumatori care au fost afectaţi de această practică?

Cerbulescu: Da. Aceasta este esenţa acestui act normativ.

Reporter: Şi nu mai trebuie să-i dau în judecată?

Cerbulescu: Compania respectivă este obligată ca în termen de 20 de zile să elimine practica respectivă. Deci, ea nu mai poate să o continuie, dacă face treaba asta o face pe răspunderea ei. Iar dacă o face, este în continuare sancţionată şi, bineînţeles, putem interveni până la a dispune încetarea activităţii în situaţia în care nu se respectă actul normativ”.

I-am întrebat pe cei de la APC dacă au introdus o astfel de acţiune până acum şi dacă reprezentanţii asociaţiei consideră că ar putea aplica această HG la problema clauzelor abuzive din contractele de credit. Iată răspunsul semnat de Costel Stanciu, preşedintele APC:

„Pe aceasta cale vă informăm că, până la acest moment, APC România nu a iniţiat nicio acţiune de încetare a practicilor ilicite în domeniul protecţiei intereselor colective ale consumatorilor şi nici nu a comunicat către ANPC solicitări în sensul prevederilor HG 1553/2004”.

APC se recomandă, pe site-ul propriu, ca o „organizaţie neguvernamentală, apolitică şi nonprofit, înfiinţată încă din anul 1990, care are ca principal obiectiv apărarea, promovarea şi reprezentarea prin toate mijloacele legale ale drepturilor şi intereselor consumatorilor în raporturile cu agenţii economici şi instituţiile statului”.

Clauzele abuzive ar putea fi eliminate cu ajutorul HG 1553

Cum HG 1553/2004 are ca scop şi acţiunile în încetare privind clauzele abuzive din contracte, legea ar putea fi de mare ajutor pentru cei cu credite afectate de astfel de clauze, mai ales după ce s-a întâmplat în acest an.

În Legea 193/2000 sunt introduse două noi articole care dau posibilitatea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a unei asociaţii de consumatori să atace în instanţă o clauză dintr-un contract preformulat şi, în cazul în care acea clauză este considerată ca fiind abuzivă de instanţă, aceasta să fie eliminată din toate contractele respectivului profesionist. Procesele ar urma să se judece la Tribunalul de la domiciliul profesionistului (legea nu se referă doar la bănci), cu o singură cale de atac la Curtea de Apel. Aceste prevederi, care nu fac decât să ducă la implementarea completă a Directivei 93 din 1992, ar fi trebuit să intre în vigoare odată cu restul Codului de procedură civilă, însă au fost supuse mai multor amânări la cererea bancherilor. Un studiu de impact arată că există pierderi potenţiale de 4,7 miliarde de lei la nivelul sistemului bancar, dacă instanţele ar urma să concluzioneze că instituţiile de credit au abuzat de clienţi, aşa cum au mai decis până acum.

Într-un draft al scrisorii de intenţie cu FMI pentru noul acord, cel de-al treilea, guvernul Ponta se angajează ca procesele pe clauze abuzive înaintate de Protecţia Consumatorilor (sau de o asociaţie de consumatori mare, dacă va mai exista această posibilitate) să se judece la instanţele superioare, capăt de linie fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum au cerut, în prealabil bancherii. Despre cine are cele mai multe interese în acest sens, ECONOMICA.NET a scris aici.

Acţiunile în încetare ar putea fi, însă, un instrument util pentru eliminarea abuzurilor, dacă această HG s-ar aplica, spune avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă clienţii în mai multe litigii cu băncile.

„În baza acelei Hotărâri de guvern se pot face deja astfel de acţiuni. Problema e că doar ANPC şi unele asociaţii le pot face”, spune Piperea. Acesta mai adaugă că ANPC nu o să întreprindă nimic în acest sens, de frică, iar că la nivel de ONG nu există aceeaşi agendă cu interesele consumatorilor faţă de mediul bancar.

O referire la această HG a fost făcută, în acest interviu pentru Hotnews, şi de către Ana Diculescu-Şova, de la NNDKP, casă de avocatură care reprezintă mai multe bănci în procesele cu clienţii. Aceasta se referă, însă, la aplicarea legii doar pentru contractele viitoare.

ECONOMICA.NET va reveni cu o poziţie din partea ANPC în această chestiune, îndată ce oficialii guvernamentali revin din concediul de vară.

Mai jos aveţi trimiterile la o serie de texte relevante:

• HG 1553/2004 – forma iniţială
• HG 1553/2004 – modificată în 2011
• Directiva 2009/22/CE
• Nota de Fundamentare a HG nr.795/03.08.2011 pentru modificarea HG 1553/2004
• Declarațiile fostului președintele al ANPC despre modificarea HG 1553/2004
• UE despre Acţiunile în încetare privind protecţia consumatorilor