Ruşii de la Alro aşteaptă banii pentru un mega-proiect rezidenţial în nordul Bucureştiului

RRG Capital, firmă controlată indirect de omul de afaceri rus Vitali Mâşiţki, acţionarul majoritar al Alro Slatina, a obţinut luna trecută avize favorabile pentru planurile urbanistice de detaliu (PUD) de pe două parcele de teren din Bucureşti. Planurile prevăd construcţia a 600 de locuinţe.
Andrada Ghira - D, 03 aug. 2014, 21:01
Ruşii de la Alro aşteaptă banii pentru un mega-proiect rezidenţial în nordul Bucureştiului

RRG Capital deţine două terenuri de peste 21.000 mp în Şoseaua Străuleşti din Bucureşti, unde are în plan construcţia unui proiect rezidenţial cu sute de apartamente, spaţii comerciale, dar şi de birouri, în clădiri cu opt etaje. În plan, pentru că finanţarea din partea băncilor se obţine mai greu.

RRG Capital are ca acţionari cu participaţii egale două societăţi înregistrate în Olanda, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, şi care sunt afiliate grupului Vimetco, deţinătorul a 84,19% din acţiunile producătorului de aluminiu Alro Slatina. Fondul Proprietatea deţine 10,21% din Alro.

Grupul Vimetco, înregistrat tot în Olanda, este controlat de omul de afaceri rus Vitali Mâşiţki.

„Momentan am avansat cu  PUD-ul, dar din pacate nu şi cu finanţarea. Pe terenul din Străuleşti se preconizează în jur de 600 de apartamente. Am avut discuţii şi cu băncile, dar este nevoie de garanţii mari şi bani şi din partea societăţii noastre. Nimeni nu te mai finanţează doar pentru faptul că ai teren, autorizaţie de construcţie sau un PUZ. Trebuie mult mai multe acum”,  a declarat pentru ECONOMICA.NET Peter Savateev, director executiv al grupului RRG. 

Acesta mai spune că niciun dezvoltator nu se mai avântă să construiască ansambluri rezidenţiale de mari dimensiuni, aşa cum se întâmpla înainte de criză. Singurele mari proiecte sunt cele care au fost începute înainte de criză şi care se construiesc în etape, precum Cosmopolis sau Militari Residence.

O soluţie pentru companie este construcţia unor proiecte mai mici.

„Avem alte terenuri mai mici pentru care ne gândim la proiecte reduse. Mă tem că anul acesta nu vom începe niciun proiect nou. Suntem deja în luna august şi nu avem finanţarea aprobată, nici de la bănci şi nici de la parteneri sau alte parsoane care au surse. Totul se amână pentru 2015”, a mai declarat Savateev pentru ECONOMICA.NET.

Compania a mai dezvoltat pe piaţa din Bucureşti proiectul Linda Residence de pe Şoseaua Industriilor. Din cele 220 de apartamente finalizate, mai sunt disponibile spre vânzare 30 de locuinţe, iar ritmul de vânzare este de două-trei unităţi pe lună, mai spune Savateev.

În urmă cu doi ani, un fond de investiţii cu capital elen a cumpărat un pachet de 28 de locuinţe în proiect, într-o tranzacţie estimată la 2 milioane de euro.

 
Te-ar mai putea interesa și
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. Care va fi valoare mesei zilnice
Program Masa sănătoasă – Peste jumătate de milion de copii vor beneficia de o de o masă caldă sau un pachet alimentar. ...
Peste 540.000 de copii - preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar - vor beneficia anul viitor de o masă caldă sau un pachet alimentar, cu o valoare zilnică de 16,5 lei pentru......
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
Anunţul lui Bolojan despre deficitul bugetar
România îşi va respecta, după mulţi ani, angajamentele luate, va respecta ţinta de deficit bugetar, a declarat, marţi, ...
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Câţi muncitori străini noi vor veni în România, în 2026 – Anunţ oficial de la Guvern
Executivul a aprobat, pentru anul 2026, un contingent de 90.000 de lucrători străini nou - admişi pe piaţa forţei de ...
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi despre deficit – Cele mai importante declaraţii
Ultimul anunţ de la Guvern din acest an. Ce spune Bolojan, după decizia CCR, despre taxele şi impozitele din 2026 şi ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat că dacă vom fi pridenţi nu va fi nevoie de creşteri de taxe şi impozite în 2026. ...