Ruşii strâng încet robinetul. Ţiţeiul caspic îşi face loc în zona Mării Negre

Rusia va livra în luna iulie către Europa 2,1 milioane barili de petrol pe zi, cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, potrivit unor date Financial Times. Pe de altă parte, exporturile de petrol rusesc către Asia au crescut puternic în ultimii trei ani, de la aproape zero la 500.000 de barili pe zi, după ce Rusia a încheiat acorduri la nivel înalt pentru aprovizionarea Chinei prin noua conductă care conectează Siberia de Est şi coasta Oceanuui Pacific.

În iunie, Rosneft, compania petrolieră de stat din Rusia, a încheiat un acord pentru dublarea livrărilor de petrol către China, contract multianual evaluat la 270 miliarde de dolari.

„Din punctul de vedere al Rusiei, este de înţeles că redirecţionează exporturile către Asia, unde cererea este în creştere. Însă strategia conduce la ofertă insuficientă în Europa, unde livrările din Marea Nordului sunt de asemenea în scădere„, potrivit unui consultant citat de Financial Times.

Totodată, companiile ruseşti preferă să exporte produse finite cu marjă de profit mai ridicată, precum motorina, în loc de ţiţei. Cantitatea de petrol procesată de rafinăriile din Rusia a crescut cu 25% din 2005, la peste 5 milioane barili pe zi.

De unde va veni ţiţeiul?

Pe lângă companiile ruseşti, în zona Mării Negre doi mari jucători au început să-şi facă simţită prezenţa: companiile petroliere de stat din Kazahstan şi Azerbaidjan, KazMunayGas şi, respectiv, SOCAR.

Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, intenţionează să crească livrările de ţiţei în zona Mării Negre la 65 milioane tone pe an, până în 2020, de la 25 – 27 milioane tone pe an, cât livrează în prezent, potrivit propriilor anunţuri oficiale.Kazmortransflot, compania de transport maritim a KazMunayGas, şi-a extins recent operaţiunile de transport al ţiţeiului şi produselor petroliere în Marea Neagra şi Marea Mediterană, prin achiziţia a două tancuri petroliere de tip Aframax, de câte 115.000 tdw. 

De asemenea, kazahii deţin din 2008 şi operatorul terminalului petrolier din portul Batumi din Georgia (estul Mării Negre).
KazMunayGaz este în acelaşi timp şi acţionar al Caspian Pipeline Consortium (CPC), operatorul conductei de transport de ţiţei dintre zăcămintele din vestul Kazahstanului şi Novorosisk, port rusesc la Marea Neagră.

Cu o lungime de 1.510 km, conducta are o capacitate de tranzit de 28,2 milioane de tone pe an. După finalizarea lucrărilor de extindere a oleoductului, se estimează o capacitate de 67 milioane tone de ţiţei anual, din care 50 de milioane provenite din resursele Kazahstanului. CPC este deţinută in proporţie de 31% de Rusia, 19% de Kazahstan, iar restul de alţi operatori.
De la începutul anului, volumul exporturilor de petrol prin terminalul CPC a reprezentat 13,15 milioane de tone, cu 4,5% mai mult decât în perioada similară din 2012.

Cei de la SOCAR exportă deja cantităţi însemnate în zonă. În primele cinci luni ale anului, au ajuns la livrări de peste 10 milioane de tone, nivel similar cu cel din perioada similară a anului trecut, care a fost, totuşi, un an mai slab decât 2011. Ţiţeiul azer ajunge în zona Mării Negre şi a Mării Mediterane prin nu mai puţin de trei conducte: Baku-Tbilisi-Ceyhan, (port din Turcia la Marea Mediterană), Baku-Supsa (port în Georgia, la Marea Neagră) şi Baku- Novorosisk (port rusesc la Marea Neagră).
În plus, SOCAR mai operează un terminal petrolier la Kulevi, pe litoralul georgian al Mării Negre.

De ce se va pompa mult ţiţei caspic în zona noastră

Cele două ţări cu rezerve însemnate de ţiţei. Kazahstanul 30 de miliarde de barili, (locul 8 in lume ca rezerve de ţiţei) iar Azerbaidjanul 7-pentru comparaţie, România mai are doar 0,6 miliarde.

Dincolo de proximitatea geografică, de ce ar fi interesate fostele republici sovietice de livrări de ţiţei în zona noastră? Pentru că fiecare companie naţională îşi extinde business-ul clasic în această zonă, devenind, de la producători de ţiţei, companii petroliere integrate. În zonă, după achiziţia Rompetrol, KazMunayGas deţine cea mai mare rafinărie din România, Petromidia (cinci milioane de tone), o întreagă infrastructură de transport (terminale, petroliere) o reţea peste 1.000 de puncte de distribuţie în 6 ţări (România, Moldova, Bulgaria, Georgia, Franţa şi Spania), este prezentă pe piaţa ucraineană ca importator şi se pregăteşte să intre pe piaţa din Turcia. Şi vor şi mai mult: după creşterea capacităţii de rafinare de la Petromidia, în care au investit 380 de milioane de dolari , kazahii au anunţat 350 de noi staţii de distribuţie în următorii trei-cinci ani, amplasate în zona Mării Negre, dintre care 150 în România.

Strategia celor de la SOCAR este oarecum similară. Renunţând să fie doar exportator de petrol, compania azeră se vede o companie petrolieră integrată. Dincolo de piaţa internă, deţine 15 staţii de distribuţie în România, 100 de staţii de distribuţie a gazelor naturale în Georgia, combinatul petrochimic Petkim din Turcia şi 170 de staţii de distribuţie carburanţi în Elveţia, achiziţionate, împreună cu depozitele aferente, de la subsidiara elveţiană a Exxon Mobil.

Azerii au în desfăşurare o investiţie gigantică, o rafinărie cu o capacitate de zece milioane de tone, care costă cinci miliarde de dolari, şi este amplasată în Turcia, lângă Izmir, la Marea Neagră. Este cea mai mare din Turcia şi, pentru comparaţie, va fi cam cât toate rafinăriile operaţionale din România la un loc.

Ce fac ruşii la Marea Neagră

Cel mai important jucător rus din zona Mării Negre este compania Lukoil. Avea trei rafinării în zonă, dar, după ce a renunţat recent la cea din Ucraina, închisă de ani de zile, mai operează doar două: una de talie mică, în România, la Ploieşti, şi una cu o capacitate însemnată la Burgas, în Bulgaria. Aceasta are o capacitate de opt milioane de tone, dar funcţionează la maximum două treimi. Lukoil a anunţat o investiţie masivă la Burgas, de 1,5 miliarde de dolari.

Dacă Lukoil pare a restrânge activitatea în zona Mării Negre, Gazprom este în plin proces de expansiune, şi pe zona petrolieră. După ce au cumpărat recent compania petrolieră sârbă NIS, ruşii au investit 500 de milioane de dolari într-una din cele două rafinării, cea de la Pancevo. În plus, Gazprom este în plin proces de extindere a reţei de retail (doar în România vor 50 de staţii până la sfârşitul anului, de la 12 în prezent). Ruşii iau în calcul şi posibilitatea construirii unei conducte de ţişei între Piteşti şi Pancevo, pentru a se facilita tranzitul de ţiţei din Rusia către rafinăria din Serbia.

Şi compania petrolieră de stat Rosneft are o rafinărie la Marea Neagră, în Tuapse, veche de mai bine de 80 de ani. Compania rusă a demarat însă un program de modernizare şi extindere. După ce va fi terminat, rafinăria Tuapse va avea o capacitate de 12 milioane de tone pe an, devenind una dintre cele mai mari unităţi de rafinare a Rosneft.