SENTIMENTUL de dimineaţă: Rău de volatilitate. Jucătorii ar vrea să oprească ruleta rusească

"Piaţa s-a mai liniştit, dar se rulează cu frânele trase. Oricând pot apărea informaţii cu impact negativ", şi-a mărturisit sentimentul Alin Brendea directorul general al casei de brokeraj Prime Transaction, pentru ECONOMICA.NET. Marile variaţii de preţuri de luni şi de marţi vor deveni exemple didactice de volatilitate. Astăzi piaţa va avea nevoie de o zi de liniştire a apelor, dar cu preţurile în scădere, totuşi, căci ruleta rusească nu s-a oprit încă.
Adrian N. Ionescu - mie, 05 mart. 2014, 07:09
SENTIMENTUL de dimineaţă: Rău de volatilitate. Jucătorii ar vrea să oprească ruleta rusească

Retragerea trupelor ruse de la graniţa continentală a Ucrainei şi declaraţiile aparent liniştitoare ale preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, au declanşat, ieri, o recuperare neaşteptat de amplă a pierderilor înregistrate la bursele lumii, luni. 

Marile pieţe au toate şansele să se liniştească, pentru o zi, după precedentele două, afectate de o mare volatilitate.

Marii speculatori mizează pe liniştirea apelor, ceea ce înseamnă, totuşi, uşoare scăderi ale celor mai importanţi indici bursieri ai Europei:  -0,3 pentru DAX la Frankfurt şi  CAC 40 la Paris şi, -0,2% pentru FTSE 100 la Londra.

 

Mediul

Pieţele vor recunoaşte astăzi ceeea ce ştiau încă de ieri, că lungul război rece din Crimeea abia a început.

Declaraţiile lui Putin „au anulat o parte din temerile de luni şi frica de război. În America s-au înregistrat noi maxime, totuşi. Piaţa s-a mai liniştit, dar se rulează cu frânele trase. Oricând pot apărea informaţii cu impact negativ”, şi-a mărturisit sentimentul Alin Brendea directorul general al casei de brokeraj Prime Transaction, pentru ECONOMICA.NET.

Totodată, „vom vedea multă prudenţă, inclusiv la Bucureşti, unde incertitudinilor privind criza ucrainiană se vor adăuga, săptămâna aceasta, cele politice interne”, a adăugat Alin Brendea

 

Reperele tehnice

La Bursa de Valori Bucureşti (BVB), şi-a făcut treaba admirabil noul suport al indicelui BET FI, identificat la 28.500 de puncte de Dan Rusu, şeful analiştilor de la  BT Securities Cluj Napoca.

Indicele, cel mai nervos de la BVB, a trecut chiar deasupra fostului suport de ultimă instanţă de la 29.200 de puncte. Suporturile păstrează necompromisă tendinţa de creştere pe termen mediu (v. DIDACTICE).

BET FI pleacă azi de la 29.517 puncte.

Păstrăm încă aici, şi nu la Arhivă, restul comentariilor analistului clujean:

Variantele tehnice analizate „implică o cădere a preţurilor sub minimele din februarie, spre 28.500 de puncte”, scria Dan Rusu, în raportul său de luni primit la redacţia ECONOMICA.NET.

„În cel mai bun caz, preţurile s-ar menţine peste actualele suporturi 29.800 – 30.000”, caz în care am urmări „cu interes rezistenţele de la 30,500, respectiv 31,500”, enunţă analistul clujean, imperturbabil, o variantă la care nu renunţă.

 

Ce este mai important din articol, sentimentul, este descris, de obicei, înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date deja de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare ale articolului sunt numai eventuale completări de conjunctură, date de arhivă şi corectură.

Arhiva

Indicele BET FI  are reputaţia de oracol, pentru că SIF-urile şi FP, din portofoliul său, au expunere pe aproape tot ce este important din economia României.

BET FI este, de aceea, cel mai sensibil barometru al tendinţelor curente ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), pentru că acţiunile din portofoliul său sunt cele mai vânate şi deci cele mai supuse speculaţiilor.

Ca să ne purtăm cu decenţa speranţei în pace, mai recitim şi:

Goana după dividende: Câştiguri de până la 35%, estimează analiştii conform profiturilor pe 2013

Cât profit se poate scoate din 100 de lei vânzări. Cele mai profitabile companii de la Bursa din Bucureşti

Arhivele celor dintâi două luni a acestui an sunt concentrate în:

SENTIMENTUL din 28 februarie:

Războiul se duce între Crimeea şi şefa dolarilor, nu doar în Ucraina. Vezi ştirile

SENTIMENTUL din 31 ianuarie:

Jocurile volatilităţii. Facebook a salvat ziua în America, Europa n-are erou

Şi mai multe indicii valoroase mai pot fi găsite în:

SENTIMENTUL de dimineaţă: Banca Mondiala salvează situaţia măcar azi

 

„DIDACTICELE“

Un indice bursier este media ponderată a variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) său. Această medie se face continuu şi se raportează la un reper fixat la lansare (1000 de puncte în România).

Pe pieţele de derivate (futures mai ales), marii jucători anticipează preţurile acţiunilor la bursele europene, anunţă deschideri în creştere.

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
 
Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt preţuri minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Lichiditatea în creştere pe fondul creşterii cotaţiilor indică încrederea investitorilor.

La fel, lichiditatea mică (valoarea tranzacţiilor), pe fondul scăderii sau stagnării cotaţiilor, indică faptul că presiunea pe vânzare este mică şi că sentimentul este totuşi predominant bun, în ciuda confuziei aparente, care respectă stimulentele negative.

Dar dacă lichiditatea este mare şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 
AVERTISMENT

Mai întâi:

Apariţia unor date şi ştiri noi pe piaţă, ca şi pur şi simplu schimbările percepţiilor investitorilor pot schimba evoluţiile pe parsul zilei. 

SENTIMENTUL din 29 ianuarie este un exemplu. Ziua a început tot într-o încântare. A fost perceput foarte bine faptul că Turcia mărise dobânda de referinţă şi în in ciuda aşteptăriii unei veşti triste de la FED.  După prânz jucătorii au considerat că scăderea dobânzii nu este de ajuns, deşi o numiseră şocantă cu câteva ore înainte.

Cele de mai sus sunt expresiile a ceea ce se cheamă sentiment de piaţă, intuiţii, care se dovedesc a fi corect de cele mai multe ori, dar pot da şi greş. Chiar şi atunci sunt utile, ca repere.

Apoi:

Estimările analitice care se strecoară prin sentimentele de piaţă ale autorului şi ale invitaţilor săi nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă.

Responsabilitatea deciziilor de investiţii, ca şi de căsătorie sau de mers la război (cum zice proverbul), este exclusiv a celor care le iau.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte executiv şi de trei vicepreşedinţi, în urma deciziei de luni a......
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
O ambarcațiune turistică egipteană s-a scufundat în Marea Roșie. 28 de persoane au fost salvate și 17 sunt dispărute
Autorităţile egiptene au anunţat luni că 28 de persoane au fost salvate după ce o ambarcaţiune turistică s-a scufundat ...