Sindicaliştii din CNADNR vor picheta joi sediul instituţiei

Sindicaliştii din cadrul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) vor picheta, joi, sediul instituţiei, nemulţumiţi de măsurile luate de conducerea companiei pentru a se încadra în fondul de salarii, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 16:26
Sindicaliştii din CNADNR vor picheta joi sediul instituţiei

Federaţia Generală a Sindicatelor Familia, care reprezintă interesele Sindicatului Drumarilor Elie Radu din CNADNR, precizează că sindicaliştii vor protesta între orele 11.00 şi 13.00, nemulţumiţi de modul în care compania a înţeles să respecte Contractul Colectiv de Muncă (CCM) încheiat în acest an.

Sindicaliştii susţin că deşi Legea bugetului de stat prevede că operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile cu salarii, CNADNR a decis să reducă fondul de salarii.

„Din discuţiile care s-au purtat la negocierea CCM, nu a rezultat faptul că CNADNR nu are bani să plătească salariile, dimpotrivă, directorul general a deschis discuţia spunând că acceptă prevederile vechiului contract şi doreşte încheierea unuia nou, în aceleaşi condiţii. Imediat după înregistratea CCM 2013, au fost convocaţi directorii generali la sediul CNADNR, cărora li s-a repartizat fondul de salarii pentru acest an, cu o dispoziţie fermă de încadrare strictă în fondul repartizat. Reducerea fondului de salarii este în medie de 20 la sută pentru fiecare Direcţie regională de drumuri şi poduri, iar directorii recurg la tot felul de măsuri pentru a determina salariaţii să acceăte fie reducerea salariilor, fie acordarea de zile de concediu fără salariu, toate acestea sub ameninţarea concedierilor”, se arată în comunicatul transmis agenţiei MEDIAFAX.

Sindicaliştii consideră că semnarea CCM 2013 a fost „o mare păcăleală” având în vedere că se doreşte reducerea salariilor personalului TESA cu procente cuprinse între 10 şi 24 la sută, reducerile fiind diferite de la o regională la alta.

„În anul 2012, s-au plătit premii în valoare totală de 190.918 lei, din care la CNADNR central 179.418 lei. De asemenea, valoarea orelor suplimentare plătite a fost de 1.619.879 lei din care la CNADNR central de 1.207.299 lei. Părerea noastră este că nu este necesară reducerea salariilor personalului TESA din cadrul CNADNR, dacă s-ar renunţa la majorarea salariilor cu până la 75 la sută şi nu s-ar mai acorda premii”, mai spun sindicaliştii.

Te-ar mai putea interesa și
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ieşirea de la urne, că a votat pentru "siguranţă şi prosperitate"....
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Biden: Acordul COP29 este istoric, iar progresele SUA în domeniul energiei curate nu se vor opri
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, a numit "un alt rezultat istoric" acordul COP29 pentru finanţarea eforturilor ...
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică ...
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Ilie Bolojan: Am votat pentru o Românie modernă şi europeană
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat duminică, la secţia de votare de la Colegiul Naţional ...