Spania s-a împrumutat 4,5 miliarde euro la dobânzi în scădere puternică

Spania a atras marţi 4,5 miliarde euro cu scadenţa pe termen de până la 18 luni, la dobânzi în scădere puternică, datorită aşteptărilor la măsuri decisive din partea Băncii Centrale Europene (BCE).
Economica.net - mar, 21 aug. 2012, 11:00
Spania s-a împrumutat 4,5 miliarde euro la dobânzi în scădere puternică

Trezoreria spaniolă a vândut obligaţiuni cu maturitatea la un an în valoare de 3,53 miliarde euro, la un randament mediu de 3,07%, în coborâre de la aproape 4% la licitaţai similară anterioară, potrivit The Guardian.

Totodată, Spania a atras aproape 1 miliard de euro prin titluri cu scadenţa peste 18 luni la un randament de 3,33%, faţă de 4,24% acum o lună.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a prezentat la începutul lunii august o serie de propuneri pentru reducerea costurilor de finanţare ale Spaniei şi Italiei.

Planul lui Draghi vizează achiziţia de obligaţiuni de pe piaţă de către BCE în timp ce fondul de criză al zonei euro ar cumpăra titluri direct de la trezoreriile celor două ţări, intervenţie condiţionată de obiective stricte de consolidare fiscală şi reforme structurale.

Mai mulţi lideri europeni s-au arătat în favoarea ideilor şefului BCE, iar cancelarul german Angela Merkel a afirmat că Germania este pregătită să sprijine planul, insitând însă pe condiţionalitatea sprijinului acordat statelor aflate în dificultate.

Daily Telegraph scrie marţi că Draghi a obţinut sprijinul lui Jorg Asmussen, membru din partea Germaniei în Boardul Executiv al BCE.

Te-ar mai putea interesa și
INHGA: Cod portocaliu de viituri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, până marţi după-amiaza
INHGA: Cod portocaliu de viituri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare, până marţi după-amiaza
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, duminică, atenţionarea de Cod portocaliu de viituri, emisă sâmbătă, pe râuri din opt judeţe....
MADR: Majoritatea localităţilor afectate în ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului Antigrindină
MADR: Majoritatea localităţilor afectate în ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului Antigrindină
Majoritatea localităţilor afectate de căderile de grindină din ultimele zile nu se află în raza de acoperire a Sistemului ...
Zelenski cere o „presiune puternică” asupra Rusiei pentru a opri bombardamentele în #Ucraina
Zelenski cere o „presiune puternică” asupra Rusiei pentru a opri bombardamentele în #Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut duminică să se facă presiuni asupra Rusiei pentru a opri atacurile ...
„Şuruburile foarte mici”, unul dintre numeroasele obstacole în calea producerii de telefoane iPhone în SUA
„Şuruburile foarte mici”, unul dintre numeroasele obstacole în calea producerii de telefoane iPhone în SUA
Încercarea preşedintelui Donald Trump de a muta producţia telefoanelor iPhone în SUA se confruntă cu multe provocări ...