La sfârşitul anului trecut, băncile aveau un volum de credite acordate sectorului privat de 211,6 miliarde de lei. În acelaşi timp statul, prin Fondul Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) avea emise garanţii de 13,6 miliarde de lei, care susţineau un volum de credite de 26,3 miliarde de lei.
Deşi numele fondului prin care statul român garantează acest volum de credit arată că ar trebui să avem de-a face cu garanţii pentru firme, în realitate cele mai multe garanţii sunt acordate pentru achiziţia de locuinţe prin programul Prima Casă.
Statul avea emise garanţii în favoarea băncilor comerciale de 10,2 miliarde de lei la finele anului trecut, pentru un volum de credite de 20,4 miliarde de lei. În acelaşi timp, creditele pentru locuinţe, inclusiv finanţările pentru achiziţii şi renovări, aveau un volum de 46,8 miliarde de lei. Practic, unul din două credite pentru casă e garantat de stat. Avansul mare înregistrat de creditul în lei în ultimii doi ani se datorează, în mare parte, trecerii exclusive de la valută la lei a creditelor Prima casă. De la 1,8 miliarde de lei la finele lui 2012, creditele în lei pentru locuinţe au ajuns la 11,3 miliarde de lei, în timp ce finanţările în valută au rămas constante la aproximativ 35 de miliarde de lei.
Garanţii de peste 3,2 miliarde de lei au fost oferite şi pentru firme, iar acestea susţin credite de 5,6 miliarde de lei. Volumul total al creditului acordat societăţilor nefinanciare era de 105,2 miliarde de lei la finele lui 2014.
Înainte de 2009, volumul garanţiilor de stat pentru credite era insignifiant în volumul creditării. Lansarea programului Prima casă în 2009, care presupune plata unui avans de doar 5% pentru achiziţia unei locuinţe, a ajutat şi pe tinerii care nu se calificau, în mod normal, la un credit, şi băncile, care chiar dacă nu au făcut mari profituri din aceste împrumuturi, au avut o ancoră a preţurilor în piaţa imobiliară rezidenţială.
Lângă Prima Casă parchează şi Prima Maşină
Ponderea garanţiilor de stat în total credit este de aşteptat să crească şi în acest an. Statul a anunţat că prelungeşte Prima casă şi în acest an. Un plafon de garanţii de 2,5 miliarde de lei a fost împărţit între 17 bănci, iar din acesta pot fi acordate credite într-un cuantum de cel puţin 5 miliarde de lei. De asemenea, de anul trecut au mai rămas garanţii neconsumate de 140 de milioane de lei, care vor putea fi utilizate în acest an.
Pe lângă Prima Casă, guvernul va mai face operaţional şi programul Prima Maşină, cu garanţii de 350 de milioane de lei. Românii îşi vor putea cumpăra prima maşină care costă până la 50.000 de lei, fără TVA. Credite de 700 de milioane de lei vor putea fi acordate de bănci pentru autoturisme.
Tip garantii acordate |
Garantii in sold la 31 dec 2014, milioane lei |
Credite ale institutiilor de credit garantate in sold la 31.12.2014, milioane lei |
Garanții emise din surse proprii ale Fondului pentru IMM |
3.150 |
5.527 |
Garanții emise pe baza surselor primite în administrare pentru IMM, PFA, UAT |
115,5 |
162,7 |
Garanții emise în numele și contul statului român (exclusiv Prima Casă) |
146,5 |
230,5 |
Garanții Prima Casă |
10.257 |
20.419 |
Total |
13.669 |
26.339,2
|
Date FNGCIMM pentru ECONOMICA.NET