Lecţie pentru România: Sute de mii de cetăţeni europeni scapă de clauzele abuzive din contracte

Încă de la momentul în care a devenit public faptul că legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între consumatori şi profesionişti va fi modificată, astfel încât să fie în acord deplin cu legislaţia europeană, spiritele s-au agitat. Legea ar fi trebuit să conţină o prevedere prin care efectele clauzelor abuzive din contractele preformulate să fie eliminate printr-o singură acţiune în instanţă. Băncile s-au simţit puse în pericol de o astfel de posibilitate, şi nu fără temei, astfel că au făcut toate cele trebuincioase pentru a întârzia procedura sau a o face neaplicabilă – ceea ce până acum au şi reuşit. Poziţia băncilor în acestă chestiune a fost unitară, deşi nu toate au bube în contractele de credit.

Însă, aşa cum ECONOMICA.NET scria aici, există deja un act normativ care ar putea duce la eliminarea clauzelor abuzive, doar că, în mod inexplicabil încă, acesta nu a fost utilizat, deşi e în vigoare din 2007.

Ce se întâmplă în Europa

Când interesele colective ale consumatorilor sunt încălcate, autorităţile şi asociaţiile au pârghiile legale să remedieze situaţia, pe cale amiabilă sau prin intermediul instanţei. Cel puţin asta spune Directiva 2009/22/CE privind acţiunile în încetare. Astfel, când un număr de consumatori este efectat de o practică incorectă în relaţia cu un comerciant, în orice domeniu ar acţiona acesta, o acţiune unică poate duce la eliminarea acelei practici, fără a fi nevoie ca cei afectaţi să caute individual repararea situaţiei.

Un raport al Comisiei Europene de la sfârşitul anului trecut analizează aplicarea directivei privind acţiunile în încetare. Bazat pe un studiu realizat pe nouă state membre (Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia și Regatul Unit), raportul Comisiei arată numărul acţiunilor în încetare împotriva practicilor care lezează interesele colective ale consumatorilor, cele mai frecvente practici ilegale atacate, domeniile predispuse la încălcarea legii, modul în care statele aplică directiva şi impactul asupra consumatorilor.

Astfel, din 2008 până în 2012, la nivelul UE au fost raportate 5.632 de acțiuni în încetare (dintre care 70 cu o dimensiune transfrontalieră, restul naţionale).

„Statele membre cu cel mai mare număr de acțiuni în încetare raportate începând cu 2008 sunt, după cum urmează: Germania : deși există o lipsă de date statistice centralizate și complete, Republica Federală Germania a declarat că doar șapte entități calificate germane au introdus peste 3 000 de acțiuni. Acest lucru poate fi legat de faptul că, în Germania, controlul piețelor de consum face în mod tradițional obiectul acțiunilor inițiate de către persoane particulare. Letonia: Autoritatea de protecție a consumatorilor a raportat 956 de cazuri. Regatul Unit: The Office of Fair Trading (OFT, Autoritatea britanică a concurenței) a raportat 938 de acțiuni. În Austria, studiul extern a identificat peste 500 de acțiuni, iar guvernul Maltei a raportat 267 de cazuri”, se arată în raport.

Sectoarele economice cele mai afectate de acțiunile în încetare sunt telecomunicațiile, domeniul bancar și investițiile, turismul și pachetele de servicii turistice.

Practicile ilegale care dăunează intereselor colective ale consumatorilor împotriva cărora au fost exercitate acțiuni în încetare, în ordinea importanței:

„(1) Clauze contractuale abuzive. Acesta este, în mod evident, tipul de practică care a dat naștere cel mai frecvent la o acțiune în încetare;
(2) Practici comerciale neloiale și publicitate înșelătoare, în egală măsură”, se arată în raport.

Cei de la CE concluzionează că acţiunile în încetare sunt un instrument eficace, „în special pentru a asigura clauze contractuale loiale” şi că „au adus beneficii substanțiale consumatorilor în ansamblu”.

„Cu toate acestea, impactul acestora este proiectat mai mult către viitor, mai degrabă decât spre corectarea daunelor anterioare și este foarte dificil de cuantificat din punct de vedere financiar.

Deși acțiunile în încetare, ca atare, nu oferă o soluție pentru a pretinde despăgubiri pentru trecut, posibilitatea în sine de a folosi acțiunile în încetare poate constitui un avantaj. Ca instrument de guvernanță, acțiunile în încetare pot fi utilizate ca un factor de descurajare fără a fi aplicate în instanță”, se arată în raport.

Statele care fac obiectul studiului au şi mecanisme compensatorii de recurs colectiv. Altfel spus, consumatorii prejudiciaţi pot obţine reparaţii după ce acţiunea în încetare se încheie cu succes. Găsim un astfel de exemplu la sud de Dunăre.

Vecinii bulgari stau mai bine

„În Bulgaria, o cerere de despăgubire pentru părțile prejudiciate poate fi depusă în același timp cu o acțiune în încetare (…) După pronunțarea deciziei sale, instanța poate ordona plata unor compensații părților prejudiciate. Hotărârea instanței are caracter obligatoriu pentru contravenient, reclamanți și pentru toate persoanele care au suferit daune cauzate de aceeași încălcare și care nu au declarat că vor introduce o cerere individuală.

Acțiunea în încetare precede acțiunea în despăgubire. Dacă acțiunea în încetare se încheie cu succes, un grup de consumatori poate introduce o acțiune în despăgubire. În această (nouă) acțiune judiciară, aceștia nu vor avea obligația de a dovedi încălcarea legislației (practici ilegale sau clauză abuzivă); aceștia vor trebui să demonstreze doar valoarea daunei suferite”, se mai arată în raport.

În România, nu există mecanisme de recurs colectiv, asta deşi Comisia a recomandat statelor membre să adopte o legislaţie în acest sens. Însă, o acţiune în încetare încheiată cu succes ar putea constitui un temei legal pentru ca, individual, consumatorii să îşi recupereze daunele.

Băncile austriece, pedepsite la ele acasă

„Atunci când o instanță declară o anumită clauză contractuală a fi nulă și neavenită, comerciantul nu o mai poate aplica în niciun contract”, se arată în raportul CE. Este şi cazul unei bănci austriece, împotriva căreia a fost introdusă o acţiune în încetrare, după ce aceasta a inserat clauze abuzive în contractele bancare.

„În august 2009, banca și-a informat clienții, prin intermediul extrasului bancar al acestora, că prețurile pentru conturile curente urmau să crească cu 3,2% începând cu 1 octombrie pentru a ține cont de creșterea indicelui prețurilor de consum în 2008. Banca a făcut referire la clauza privind indexarea din clauzele contractuale standard care permitea băncii să crească prețurile pentru obligațiile continue în mod automat o dată pe an, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum. Această acțiune în încetare a avut un impact semnificativ asupra consumatorilor, deoarece în primăvara anului 2011, majoritatea băncilor care au utilizat clauze similare au încetat să-și crească automat prețurile, spre avantajul mai multor milioane de clienți ai băncilor austriece. Acest exemplu este o ilustrare clară a unei acțiuni în încetare de succes, având un impact concret asupra respectării legislației, nu numai în ceea ce îl privește pe pârât, ci pentru întregul sector economic. În plus, profitul pentru consumatori a fost ușor de evaluat din punct de vedere financiar”, se arată în raport.

Băncile austriece prezente în România au şi ele probleme de acelaşi fel, dacă nu mai grave, în special în ceea ce priveşte contractele de credit. Acestea au fost atrase în mii de procese de către clienţi, în special în privinţa clauzelor care definesc modul de calcul al dobânzilor şi diverse comisioane.

Sistemul din Franţa, inutil pentru România

„În multe state membre, o hotărâre este obligatorie doar în ceea ce privește cazul și părțile implicate.

În unele state membre, acest principiu este mai puțin strict aplicat, în special în privința nulității clauzelor contractuale abuzive. Franța este un bun exemplu de aplicare strictă a acestui principiu, având în vedere că anularea clauzelor abuzive afectează doar contractele viitoare ale comerciantului, făcând astfel inutilă intentarea unui proces împotriva clauzelor abuzive atunci când clauza contractuală contestată nu mai este propusă de către comerciant către consumatori”, se arată în raport.

Modelul francez este prezentat de către Ana Diculescu-Şova, de la casa de avocatură NNDKP, ca fiind unul de urmat. Diculescu-Şova este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi din ţară şi reprezintă mai multe bănci în litigiile cu clienţii.

Aceasta dădea exemplul deciziei Curţii de Casaţie din Franţa care statua că nu pot fi atacate în interes colectiv contractele în derulare, ci doar pe cale individuală. Referindu-se la posibilitatea unor acţiuni colective în România, avocatul spune că am fi ciudaţi.

„Cred ca in Europa, daca va ajunge o hotarare judecatoreasca pronuntata in conflictul dintre A si B dar cu efect asupra a mii sau milioane de X-i, va fi privita ca o bizarerie”, declara Diculescu-Şova, într-un interviu pentru Hotnews.ro.

Însă, în ţări precum Spania funcţionează o legislaţie de acest tip. Ba chiar, o decizie împotriva unui comerciant poate fi extinsă şi la alţi comercianţi, dacă se bazează pe clauze abuzive.

„În Spania, atunci când o clauză este declarată neloială, aceasta devine nulă și neavenită, cu efecte ex tunc, care implică revenirea la starea de dinainte (status quo ante) și obligația de a returna consumatorilor prejudiciați sumele percepute în mod ilegal prin aplicarea clauzei neloiale. În plus, în unele cazuri, instanțele au hotărât că efectele nulității ar trebui să se aplice și altor societăți care utilizează aceeași clauză contractuală”, se arată în raport.

Într-o variantă a scrisorii de intenţie cu FMI, Guvernul se angaja ca hotărârile instanţei în procesele de interes colectiv, aşa cum vor fi ele reglementate prin legea 193/2000, să nu fie retroactive. ECONOMICA.NET a scris despre ce se ascunde în spatele acestei „neretroactivităţi”.

În fine, CE apreciază că cele mai importante deficienţe în exploatarea mai mare a potenţialului acţiunilor în încetare sunt: „costurile ridicate legate de procedură, durata procedurilor, complexitatea procedurilor, efectele relativ limitate ale hotărârilor privind acțiunile în încetare și dificultatea de a le pune în aplicare”.