Topul contractelor cu bani publici în 2013. Cine sunt marii câştigători

Cele mai mari patru contracte încheiate de stat în prima jumătate a anului au o valoare totală de 2,3 miliarde de lei. Cei mai mulţi bani au fost alocaţi pentru reabilitarea unui tronson de cale ferată.
Alina Stanciu - lun, 02 sept. 2013, 21:00
Topul contractelor cu bani publici în 2013. Cine sunt marii câştigători

Cel mai mare contract de achiziţii publice din prima jumătate a acestui an a fost atribuit de către Compania Naţională Căi Ferate CFR SA, în urma unor licitaţii „cu cântec”, asociaţiei FCC Construcction SA (Spania), Alpine BAU (Austria), AZVI SA (Spania) şi Straco Grup (deţinută de fraţii Alexandru şi Traian Horpos).Contractul de achiziţii vizează executarea unor lucrări de construcţii şi instalaţii (exclusiv ERTMS, GSM-R, Centralizare electronică), pe secţiunea 3: Coşlariu – Simeria, Tronsonul: Vinţu de Jos – Simeria, care asigura legătura feroviară între centrul şi vestul tarii şi a fost semnat în luna mai pentru suma de aproximativ 1,25 miliarde de lei . Asociaţia a câştigat contractul, după mai multe contestaţii depuse la CNSC şi Curtea de Apel de o altă asociere de companii care a depus oferte: SWIETELSKY (Linz, Austria)- STRABAG (Austria)- ALSTOM (Franţa) – ARCADA Company Galaţi – EURO CONSTRUCT Trading 98 Bucureşti (deţinut de Dan Beşciu)- TRANSFEROVIAR GRUP (deţinut de Călin Mitică). Prima licitaţie pentru aceste lucrări a avut loc în iulie 2011 când şi-au depus ofertele patru asocieri de firme, dintre care două au fost eliminate din cursă, după analiza ofertelor. Detalii despre povestea oficială a licitaţiei se pot afla aici 

Dig de 420 de milioane de lei

Pentru finalizarea digului de larg din Portul Constanţa, olandezii Van OORD Dredging And Marine Contractor s.BV au semnat în luna februarie cu Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa un contract de achiziţie în valoare de peste 420,4 milioane de lei. Este cel de-al treilea contract în funcţie de valoare semnat în prima parte a acestui an, compania fiind desemnată câştigătoare în faţa a 10 alte companii şi după mai multe contestaţii. Iniţial, licitaţia a fost câştigată, în martie 2010, de către Josef Mobius Bau Ag. Au urmat însă contestaţii la CNSC şi Curtea de Apel. Detalii despre povestea oficială a licitaţiei pentru digul din Portul Constanţa puteţi citi aici.

Amenajarea spaţiilor verzi, mai scumpe decât construcţia infrastructurii ELI-NP

Amenajarea şi întreţinerea spaţiilor verzi situate pe raza administrativ teritorială a sectorului 1 va costa Administraţia Domeniului Public Sector 1 Bucureşti 387,1 milioane de lei, conform acordului cadru pe o durată de 4 ani semnat în luna mai de instituţie cu asocierea SC Triumf Gardening SRL (Lider), SC Geca PM Impex SRL, SC Compania Romprest Service SA (deţinută de Florian Walter, patronul Petrolul Ploieşti), SC Garden Center Grup SRL şi Maxi Design Construct.

Triumf Gardening este deţinută de Florin Valentin Petrescu, despre care presa a scris că este un apropiat al PSD şi PNL şi Florentina Greeruş, iar SC Geca PM Impex SRL apare într-un raport al Curţii de Conturi din 2009 cu menţiunea că această companie ar trebui verificată. „Extinderea verificărilor privind lucrările efectuate de S.C. GECA IMPEX S.R.L. şi S.C. ECOHORTICULTURA S.R.L. în anul 2009 pentru identificarea tuturor cazurilor de nerespectare a clauzelor contractuale prin decontarea unor preţuri mai mari faţă de cele din devizul ofertă sau de nerealizare a lucrărilor contractate şi achitate, stabilirea eventualelor diferenţe achitate nedatorat şi dispunerea măsurilor de urmărire şi de încasare a acestora, potrivit legii”, au concluzionat inspectorii Curţii de Conturi în acel raport.

Garden Center Grup SRL este deţínută de Olteanu Ion, din judeţul Giurgiu, iar Maxi Design Construct aparţine lui Ion Leescu din Ialomiţa şi a lui Chiriţă Daniel Georgian din Ploieşti. Ion Leescu este şi patron la SC Edil Construct Design SRL, o societate care a câştigat şi alte contracte cu Primăria sectorului 1, printre care şi cea pentru protecţia mediului înconjurător (amplasare pungi şi mănuşi de unica folosinţă pentru posesorii de câini).

Strabag construieşte la Măgurele

Pe locul patru în clasamentul celor mai mari contracte cu statul se află un contract de achiziţii în valoare de 286,3 milioane de lei pentru lucrările de construcţii a infrastructurii de cercetare ELI-NP (unul dintre cei trei piloni ai ELI – THE EXTREME LIGHT INFRASTRUCTURE). Câştigătorul licitaţiei organizate de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei sunt austriecii de la Strabag.

Menţionăm că ELI-NP este o infrastructură complexă care va găzdui două echipamente cu performanţe extraordinare, respectiv un sistem laser de mare putere (intensităţi de ordinul 1023 – 1024 W/cm2 şi câmpuri electrice de 1015 V/m) şi un fascicul de radiaţie γ foarte intens şi strălucitor (1013 γ/s).

Situaţia remisă ECONOMICA.NET de către ANRMAP a fost întocmită în baza datelor existente în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) şi furnizate de către Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI). Aceasta include toate tipurile de contracte de achiziţii publice, respectiv de furnizare, servicii şi lucrări. Lista se referă la contracte (acorduri cadru) de achiziţie publică, atribuite de către autorităţile contractante urmare a aplicării procedurilor de licitaţie deschisă-negociere, iniţiate prin publicarea prealabilă în SEAP a unui anunţ de participare, în baza prevederilor PUG 36-2006, cu modificările şi completările ulterioare, în intervalul 1 ianuarie 2013-30 iunie 20013. Contractele au fost ordonate descrescător, în funcţie de valoare.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...