Unde îşi plasează banii personali şefii celor mai mari firme de investiţii din România

Liderii celor mai mari cinci firme de administrare a fondurilor mutuale din România şi-ar plasa banii proprii mai ales în acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), potrivit declaraţiilor proprii date cu prilejul unei dezbateri publice, la care a fost invitată şi ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - mar, 10 feb. 2015, 22:07
Unde îşi plasează banii personali şefii celor mai mari firme de investiţii din România

Cei cinci lideri ai celor mai mari firme de administrare a fondurilor mutuale din România s-au declarat adepţii unor scenarii de plasamante financiare în care rolul principal îl joacă investiţiile în acţiuni şi, desigur, chiar în fonduri mutuale cu expunere mare pe acţiuni.

Directorii responsabili cu administrarea unor active de peste 14 miliarde de lei, pentru peste 250.000 de investitori individuali, au spus că, personal, ar  investi între 25 şi 90% în acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti  (BVB) şi / sau în fonduri mutuale cu expunere în acţiuni, eventual în cele pe care le administrează.

În ce investesc cei mai mari  cinci manageri de investiţii din România?

Dragoş Neacşu, preşedintele executiv al Erste Asset Management România (EAM) alocă 60% din totalul resurselor în acţiuni, prin fondurile mutuale. Restul de 40% se împarte în proporţii egale între fondurile monetare, care fac plasamente majoritare în depozite şi în alte instrumente bancare pe termen scurt, respectiv în fondurile de obligaţiuni, care fac plasamente în titluri de stat, obligaţiuni corporatiste şi municipale.

EAM este unul dintre liderii autoritari al pieţei fondurilor mutuale, cu o cotă de piaţă de 41,2% dintr-un total al activelor nete de peste 20,6 miliarde de lei, la sfârşitul lunii ianuarie 2015.

Firma administrează cel mai mare fond mutual din România şi unul dintre cele mai mari din Europa Centrală şi de Est, fondul ERSTE Bond Flexible, care a depăşit pragul de şapte miliarde de lei active net şi care a avut un randamentul pe ultimele 12 luni a fost de 7,05%.

Directorul de investiţii al Raiffeisen Asset Management (RAM), Robert Burlan, se concentrează în proporţie de peste 50% pe fondurile mutuale cu capital protejat, al căror tip de management al resurselor  se bazează pe transferul acestora spre acţiuni, dinspre depozitele bancare şi instrumentele cu venit fix, atunci când acestea nu mai au rezultate bune, aşa cum se întâmplă în prezent, ca urmare a scăderii dramatice a dobânzilor.

RAM a fost primul administrator de investiţii care a lansat fondurile cu capital protejat. E este al doilea cel mai mare administrator de fonduri mutuale, cu o cotă de piaţă de 26,8%.

Milan Pruşan, directorul de „business development” al ING Investment Management România (8,2% investeşte peste 70% din resurse în acţiuni.

Dan Nicu, directorul general al BRD Asset Management (11,8%, cotă de piaţă) investeşte între 25 şi 35% din resurse în acţiuni.

La rândul său, Aurel Bernat, directorul de investiţii al BT Asset Management (8,2% cotă de piaţă), preferă să dea 50% din bani pe acţiuni, 30% în depozite bancare şi restul într-un mix de aur, petrol şi derivate.

Managerii de bani citaţi au atras atenţia asupra momentului prielnic pentru reorientarea plasamentelor micilor investitori spre acţiuni şi spre fondurile mutuale cu expunere pe acţiuni de la BVB, sub rezerva că fiecare investitor îşi are propriul profil de risc şi că nu exista o reţeta universala.

Pentru fiecare investitor este potrivită o anume propunere, legată atât de toleranţa sa la risc, pe care de obicei nu şi-o cunoaşte, de vârsta şi obiectivele sale.

Citeşte şi

Vin bani noi la Bursa din Bucureşti. Peste 500 de milioane de lei vor intra numai de la fondurile mutuale, în 2015

şi

Fondurile româneşti de investiţii au atras în ianuarie peste 127 milioane euro de la investitori

Avertisment

Nu este în intenţia profesioniştilor citaţi şi cu atât mai puţin a ECONOMICA.NET să sugereze luarea unor decizii de investiţii, ca urmare a publicării celor de mai sus.

Articolele ECONOMICA.NET despre eventuale evoluţii ale pieţelor financiare au rost exclusiv informativ, privind eventualele repere ale acestora.

ECONOMICA.NET nu face consultanţă de investiţii şi nici promovare de instrumente financiare. Atragem atenţia că singurii responsabili pentru asumarea unor riscuri sunt aceia care iau deciziile de investiţii. Acestea trebuie bazate pe cercetare personală de piaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca Turcan (PNL), Cătălin Drulă (USR), secretarii - Claudia Mihalcea (PSD),......
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...