Volkswagen va vinde mai multe maşini în China decât GM, în 2014, prima oară în nouă ani

  SHANGHAI (MEDIAFAX) - Volkswagen (VW) este pe cale să vândă în 2014 mai multe vehicule în China decât General Motors (GM), pentru prima oară în ultimii nouă ani, urmând să recâştige poziţia de cel mai mare producător auto străin pe cea mai mare piaţă de profil la nivel global, relatează Bloomberg.
Economica.net - vin, 27 dec. 2013, 09:53
Volkswagen va vinde mai multe maşini în China decât GM, în 2014, prima oară în nouă ani

Ambele companii au depăşit obiectivele stabilite, de a comercializa peste trei milioane de vehicule în China în acest an. VW a reuşit acest lucru pe 5 decembrie, iar GM o săptămână mai târziu. Producătorul auto german a vândut în China cu 70.000 de vehicule mai mult decât GM în primele 11 luni, potrivit datelor raportate de cele două companii.

Competiţia dintre principalii producători auto din Europa şi Statele Unite urmează să se intensifice, aceştia anunţând investiţii în valoare totală de 36 de miliarde de dolari în China, chiar dacă tot mai multe oraşe din această ţară anunţă restricţii menite să reducă poluarea.

„China este marele câmp de bătaie. În acelaşi timp, există riscul unei dependenţe prea mari de piaţa chineză. Atâta timp cât merge bine este minunat, dar dacă va apărea vreun obstacol, atunci expunerea la risc este chiar mai mare”, a declarat Klaus Paur, director la compania de cercetare a pieţei Ipsos în Shanghai.

Volkswagen a anunţat luna trecută că va investi 18,2 miliarde de euro până în 2018 pentru extinderea operaţiunilor în China. În primele 11 luni, vânzările grupului german pe piaţa chineză au avansat cu 17%, la 2,96 milioane de vehicule, 80% din livrări fiind sub brand propriu. Grupul mai include mărcile Skoda, Audi, Porsche, Bentley, Lamborghini şi Seat.

„Trebuie să înţelegeţi că în prezent avem probleme de capacitate de producţie. Am putea vinde mai mult”, a declarat Jochem Heizmann, preşedinte şi CEO al diviziei din China a VW.

Audi, cel mai bine vândut brand premium al VW în China, va începe anul viitor comercializarea sedanului A3, fabricat în acestă ţară, precum şi o nouă versiune a modelului A4. Alte modele care vor fi introduse pe această piaţă sunt VW Bora şi Skoda Octavia.

La GM, noul an va fi marcat de schimbări în conducere. Mary Barra îl va înlocui în ianuarie pe Dan Akerson în funcţia de director general al grupului, urmând să devină prima femeie CEO din industria auto. În China, Matthew Tsien a fost numit şef al operaţiunilor GM în această ţară, în locul lui Bob Socia, care se pensionează.

GM va introduce anul viitor în China patru noi modele Chevrolet, a declarat John Stadwick, vicepreşedinte pentru vânzări şi marketing. Grupul american comercializează vehicule de pasageri în China sub brandurile Buick, Chevrolet, Cadillac, Opel şi Baojun.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia exportă cantități mari de ouă în SUA, unde producția este afectată de epidemia de gripă aviară
Turcia exportă cantități mari de ouă în SUA, unde producția este afectată de epidemia de gripă aviară
Turcia a ajuns să exporte aproximativ 15.000 de tone de ouă în Statetele Unite ale Amricii, țară lovită de epidemia de gripă aviară, care a afectat aprovizionarea şi a majorat la un nivel......
DN1 la 3 benzi/sens între Aeroportul Otopeni și nodul cu A0. Au fost depuse 10 oferte pentru studiul de fezabilitate
DN1 la 3 benzi/sens între Aeroportul Otopeni și nodul cu A0. Au fost depuse 10 oferte pentru studiul de fezabilitate
Au fost depuse 10 oferte pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea sectorului DN1 cuprins între Aeroportul ...
Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă împotriva a trei firme suspectate că au trucat mai multe licitațiile organizate de ANL
Consiliul Concurenței a declanșat o anchetă împotriva a trei firme suspectate că au trucat mai multe licitațiile organizate ...
Consiliul Concunreției a efectuat inspecții la sediile a trei companii de pe piața serviciilor de proiectare și execuție ...
Ce spune emisarul lui Trump în Ucraina
Ce spune emisarul lui Trump în Ucraina
Emisarul preşedintelui american pentru Ucraina a dat asigurări, miercuri, de la Kiev, că înţelege nevoia Ucrainei pentru ...