0,2%- Inflaţia în zona euro în august. Şapte ţări din UE au avut inflaţie negativă în iulie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas la nivelul de 0,2% în luna august, similar cu cel înregistrat în luna iulie 2015, arată o estimare preliminară publicată luni de Oficiul european de statistică (Eurostat), citată de Agerpres.
Economica.net - lun, 31 aug. 2015, 09:39
0,2%- Inflaţia în zona euro în august. Şapte ţări din UE au avut inflaţie negativă în iulie

Principalele responsabile pentru reducerea inflaţiei în luna august au fost preţurile la energie, care au înregistrat o scădere anuală de 7,1%, comparativ cu un declin de 5,6% înregistrat în luna iulie. În schimb, cele mai mari majorări de preţuri s-au înregistrat la alimente, alcool şi ţigări, care au consemnat o creştere de 1,2%, comparativ cu un avans de 0,9% în luna iulie, precum şi la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,2%, similară cu cea înregistrată în luna iulie.

În luna iulie 2015, un număr de şapte state membre UE au înregistrat rate anuale negative ale inflaţiei, în frunte cu Cipru (minus 2,4%), România (minus 1,4%) şi Grecia (minus 1,3%).

Costul vieţii în cele 19 state membre ale zonei euro a revenit în teritoriul pozitiv în luna mai, pentru prima dată după şase luni, ajungând la nivelul de 0,3% şi calmând îngrijorările cu privire la posibilitatea unei deflaţii în zona euro. Între timp însă creşterea preţurilor a revenit şi stagnează la nivelul de 0,2%. Cu toate acestea, rata anuală a inflaţiei în zona euro este mult sub ţinta Băncii Centrale Europene care mizează pe o creştere a preţurilor de sub 2%. Începând din luna martie a acestui an, BCE cumpără lunar active în valoare de 60 de miliarde de euro în ideea de a relansa economia zonei euro şi a evita pericolul deflaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul Gorj
Rețeaua de Magazine DIANA a ajuns la 90 de unități. Cel mai nou magazin a fost deschis astăzi la Bâlteni, în județul ...
Rețeaua de Magazine DIANA își continuă extinderea, marcând astăzi deschiderea celui de-al 90-lea magazin, situat în satul Bâlteni, comuna Bâlteni, județul Gorj, pe Strada Dincă Schileru,......
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem vouchere de vacanță pe post de praf în ochi”
ANAT protestează vehement cu privire la intenția Guvernului de a tăia o parte din voucherele de vacanță. ”Nu vrem ...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) își exprimă dezaprobarea fermă față de forma în care Guvernul ...
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Românii care vor plăti mai puțin la factura de energie electrică, de la 1 iulie. Anunț al oficialilor
Aproximativ 1,45 milioane locuri de consum, 17% din total, au un consum mediu lunar mai mare de 255 kWh, unde preţul final ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce la explozia contrabandei, care deja e la un nivel alarmant
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul avertizează că o creștere bruscă a accizelor la tutun va duce ...
Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) atrage atenția asupra creșterii alarmante a comerțului ...