1.100 de furturi de energie electrică și gaze naturale identificate în 2022, în rețeaua Delgaz Grid
Pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate, arată compania.
“Instalațiile clandestine utilizate, intervențiile neautorizate asupra branșamentelor și contoarelor de gaze naturale/electricitate pot duce la incidente cu urmări dintre cele mai grave, ignorate de cei ce le realizează și de „beneficiari”.
Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața. Pot avea de suferit atât cei care „se bucură” de consumul fraudulos prin facturi mai mici, dar și persoanele, locuințele, agenții economici din vecinătate”, arată comunicatul.
“Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile.
Consumul fraudulos înseamnă și pierderi financiare pentru compania noastră, dar și creșterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervențiile ilegale afectează consumatorii onești prin întreruperi ale serviciului de distribuție și/sau parametri neconformi ai energiei și gazelor naturale furnizate”, mai spun cei de la Delgaz.
Cantitatea de energie sustrasă în cele 1.090 de cazuri descoperite anul trecut se ridică la circa 23,5 GWh.
Spre comparație, 23.5 GWh (23.500.000 kWh) înseamnă consumul anual de electricitate al consumatorilor casnici dintr-un oraș cu circa 35.000 de locuitori (la un consum mediu de 150 kWh/lună pe locuință) sau de gaze naturale a locuitorilor dintr-o comună cu circa 5.000 de locuitori (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an pe gospodărie).
În perioada ianuarie – mai 2023, cantitatea de energie consumată fraudulos a fost de peste 9,8 GWh, iar valoarea acesteia de peste 4 milioane lei.
Consumul fraudulos reprezintă furt și se pedepsește conform prevederilor Codului Penal.
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.