1.727 de cazuri noi de COVID-19 și 180 de decese, confirmate în ultimele 24 de ore. 168 de paturi libere la terapie intensivă

Un număr de 1.727 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, fiind efectuate peste 37.000 de teste, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
AGERPRES - sâm, 27 nov. 2021, 13:42
1.727 de cazuri noi de COVID-19 și 180 de decese, confirmate în ultimele 24 de ore. 168 de paturi libere la terapie intensivă

Până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.775.572 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.258 sunt pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima trecere prin boală.

Potrivit GCS, 1.675.184 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

La nivel naţional, au fost prelucrate 10.698.209 de teste RT-PCR şi 10.698.209 de teste rapide antigenice.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.447 teste RT-PCR (5.526 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 5.921 la cerere) şi 25.582 de teste rapide antigenice.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 392 de persoane au fost reconfirmate cu COVID-19.

180 de decese

Un număr de 180 de decese – 87 bărbaţi şi 93 femei – la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 19 anterioare intervalului de referinţă, a precizează Grupul de Comunicare Strategică.

Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Cele 19 decese anterioare intervalului de referinţă au survenit în judeţele în judeţele Bacău, Braşov, Galaţi, Giurgiu, Neamţ, Tulcea, în lunile octombrie 2021 şi noiembrie 2021.

Dintre cele 180 de decese, două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 57 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Conform GCS, 173 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 2 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 5 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 180 de pacienţi decedaţi, 162 erau nevaccinaţi şi 18 vaccinaţi. Cei 18 pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 de ani. 16 dintre pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi nu au fost raportate comorbidităţi.

De la începutul pandemiei, până sâmbătă, 56.169 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

1.265 de pacienţi la terapie intensivă

Un număr de 7.714 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 sunt internate în unităţile sanitare, dintre care 130 sunt copii, a precizat Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Potrivit sursei citate, la terapie intensivă sunt internaţi 1.265 de pacienţi, în scădere faţă de ziua precedentă, dintre care 14 sunt copii.

Dintre cei 1.265 de pacienţi internaţi la ATI, 128 au certificat care atestă vaccinarea.

Pe teritoriul României, 37.236 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu şi 7.847 persoane se află în izolare instituţionalizată.

De asemenea, 50.229 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată – 51.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.961 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 353 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

1.826 de amenzi

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 1.826 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 389.600 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează Grupul de Comunicare Strategică.

Încălcările normelor de protecţie sanitară pot fi sesizate la TELVERDE 0800.800.165, operaţionalizat de Ministerul de Interne, apelurile fiind preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificare, precizează GCS.

168 de paturi libere la terapie intensivă

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunţat că la nivel naţional, sâmbătă, sunt disponibile 168 de paturi la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Sâmbătă, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.636 paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti, sunt avizate 367 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 79 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.265 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

La nivel naţional, la acest moment, sunt disponibile 168 de paturi de ATI: 3 în Bucureşti, 4 în judeţul Bacău, 3 în judeţul Botoşani, 1 în judeţul Braşov, 7 în judeţul Călăraşi, 3 în judeţul Caraş Severin, 17 în judeţul Constanţa, 7 în judeţul Dolj, 2 în judeţul Giurgiu, 4 în judeţul Gorj, 2 în judeţul Harghita, 5 în judeţul Hunedoara, 20 în judeţul Iaşi, 3 în judeţul Maramureş, 6 în judeţul Mehedinţi, 1 în judeţul Mureş, 4 în judeţul Neamţ, 3 în judeţul Olt, 2 în judeţul Prahova, 9 în judeţul Sibiu, 19 în judeţul Suceava, 3 în judeţul Timiş, 2 în judeţul Vaslui, 18 în judeţul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Un singur oraș cu incidența peste 6 la mie

Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare de 6 la mia de locuitori doar în oraşul Curtici din judeţul Arad, în creştere faţă de ziua precedentă.

Potrivit GCS, incidenţă peste 10 la mia de locuitori nu se mai înregistrează în niciun oraş.

Oraşele cu cea mai mare incidenţă sunt:

* Curtici (Arad) – 7,01

* Valea lui Mihai (Bihor) – 5,74

* Miercurea Sibiului (Sibiu) – 5,63

* Geoagiu (Hunedoara) – 5,62

* Techirghiol (Constanţa) – 4,86

* Cisnădie (Sibiu) – 4,74

* Gherla (Cluj) – 4,71

* Orăştie (Hunedoara) – 4,7

* Chitila (Ilfov) – 4,58.

În ceea ce priveşte comunele, cea mai mare incidenţă se înregistrează în:

* Cerbăl (Hunedoara) – 19,37

* Ceru-Băcăinţi (Alba) – 17,02

* Sic (Cluj) – 12,85

* Mehadica (Caraş-Severin) – 12,12

* Valea Ierii (Cluj) – 11,89

* Bulzeştii de Sus (Hunedoara) – 11,63

* Luncoiu de jos (Hunedoara) – 11,12

* Aluniş (Cluj) – 9,87

* Fildu de Jos (Sălaj) – 9,67.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...