1 aprilie, ziua scumpirilor: carburanţi, ţigări, gaze. Cu cât vor creşte preţurile

Noile taxe şi liberalizarea preţurilor la energie vor conduce la o creştere semnificativă a costului vieţii începând cu 1 aprilie.
Economica.net - sâm, 15 mart. 2014, 22:05
1 aprilie, ziua scumpirilor: carburanţi, ţigări, gaze. Cu cât vor creşte preţurile

Carburanţi, scumpire de 40 de bani pe litru

Introducerea accizei suplimentare pe carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, va aduce un plus de circa 40 de bani pe litrul de carburant, fie el benzină sau motorină, începând cu 1 aprilie. Scumpirea a fost îndelung subiect de dispută între preşedintele Traian Băsescu şi Guvern, dar, potrivit ultimelor declaraţii ale noului ministru de Finanţe, Ioana Petrescu, acciza suplimentară va fi cu siguranţă introdusă. Statul mizează pe 2,6 miliarde de lei din acciza suplimentară, calculul fiind valabil însă pentru 12 luni.

O uşoară consolare ar fi scăderea din ultimul timp a cotaţiilor la produsele petroliere, care a condus la o uşoară ieftinire, care este însă mult mai mică decât scumpirea de 40 de bani pe litru. În ultima săptămână, Petrom, cel mai mare vânzător de carburanţi din România, a ieftinit benzina cu 9 bani şi motorina cu 16 bani, Dacă luăm în calcul preţurile de astăzi de la carburanţi de la staţia Petrom de pe strada Braşov din Bucureşti (preţurile diferă de la o staţie la alta) , la data de 1 aprilie benzina standard de 95 va costa în jur de 6,3 lei litrul, benzina cu cifră octanică cel puţin 98 va costa în jur de 6,7 lei litrul.

Ţigările: plus 30-50 de bani la pachet

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de hotărăre de Guvern prin care acciza la ţigarete, care are o componentă fixă şi una variabilă va fi modificată. Practic, nivelul accizei “ad valorem” care este procent din preţul de vânzare va fi redus, iar nivelul accizei specifice va fi majorat.Nivelul accizei totale, aplicabil în perioada 1 aprilie 2014 – 31 martie 2015 inclusiv, se va majora de la 81,78 euro/1.000 ţigarete la 84,37 euro/1.000 ţigarete.

Influenţa în preţul final al unui pachet de 20 de ţigarete va fi de 30-50 de bani pe pachet.

Gaze naturale: 2% în plus la populaţie, 4% în plus la industrie

1 aprilie este şi o etapă în calendarul de liberalizare a pieţei de gaze naturale, care presupune alinierea treptată a preţurilor la gazele din producţia internă la preţul gazului de import. Teoretic, la nivelul întregului an preţurile ar fi urmat să crească cu 10% pentru consumatorii casnici şi cu 18% pentru populaţie, dar scumpirea efectivă ţine cont de condiţiile pieţei din acel moment. La 1 aprilie, procentul de scumpire este de 2% pentru populaţie şi 4% la industrie, dat fiind că preţul gazelor din producţia internă va creşte de la 50,6 lei/MWh la 51,8 lei/MWh pentru populaţie, respectiv de la 72 lei/MWh la 89,4 lei/MWh, pentru companii. Gazul s-a mai scumpit la începutul anului, iar următoarele etape sunt 1 iulie şi 1 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...