10.000 de cadre, deficitul de personal la nivelul MAI – Petre Tobă

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a afirmat vineri că deficitul de personal al MAI este de 10.000 de cadre.
Economica.net - vin, 19 feb. 2016, 13:00
10.000 de cadre, deficitul de personal la nivelul MAI - Petre Tobă

‘10.000 de cadre reprezintă deficitul de personal pe întreg ministerul. Pentru Poliţia Română este de 5.000 şi este în creştere’, a declarat Petre Tobă, la şedinţa de bilanţ pe 2015 al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

El a menţionat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate în jur de 650 de cereri de pensionare, scrie Agerpres.

‘De la 1 ianuarie până pe 10 februarie, conform prevederilor noii legi a pensiilor militare, la nivelul Direcţiei Generale de Management Resurse Umane a MAI au fost înregistrate în jur de 650 de cereri de pensionare, iar în total pierderile, repet, o lună şi zece zile, au fost la nivelul de 850 – pe toate armele’, a precizat Tobă.

Potrivit acestuia, un obiectiv prioritar îl reprezintă asigurarea resurselor umane.

‘O primă măsură am adoptat-o prin creşterea la capacitate maximă a numărului de elevi şi studenţi din instituţiile de învăţământ ale MAI. (…) Am decis să dăm posibilitatea de a trece în corpul ofiţerilor celor mai buni agenţi sau subofiţeri, iar pentru locurile rămase vacante să încadrăm din surse externe. În Poliţia Română, ponderea agenţilor de poliţie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior este de aproximativ 45%, iar la nivelul MAI sunt peste 36.000 de agenţi şi subofiţeri care au absolvit studii superioare, iar pentru trecerea în corpul ofiţerilor am alocat 1.000 de posturi’, a precizat Tobă.

Ministrul a menţionat că doar cei mai buni vor accede în corpul ofiţerilor.

‘Competiţia va fi foarte mare, fiind înscrişi până în prezent aproximativ 12 candidaţi pe loc. (…) Pentru a creşte transparenţa şi echidistanţa, precum şi pentru eliminarea oricăror suspiciuni, am adoptat legislaţia specifică şi am creat cadrul organizatoric necesar. Astfel, subiectele vor fi unice la nivel naţional şi vor fi primite exact înaintea începerii concursurilor, la aceeaşi dată şi oră în toată ţara, iar sălile de concurs vor fi supravegheate şi monitorizate video şi cu personal calificat. Sunt în curs de derulare procedurile pentru scoaterea la concurs din sursă externă a peste 2.500 de posturi de agenţi şi subofiţeri. Şi pentru aceste posturi am dispus respectarea întocmai a noilor proceduri. Vom lua măsuri ca aceste concursuri să aibă loc într-un singur centru’, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Petre Tobă a subliniat că Poliţia Română este o instituţie puternică, modernă, profesionistă, care se bucură de recunoaştere atât în plan naţional, cât şi în plan internaţional.

‘Anul 2015 reprezintă o etapă de consolidare a rezultatelor pe care Poliţia Română împreună cu partenerii săi le-a obţinut. (…) Este cel de-al patrulea an consecutiv în care criminalitatea din România este în scădere. A fost înregistrat cel mai mic nivel de criminalitate sesizată din ultimii opt ani, criminalitatea stradală a scăzut pentru al treilea an consecutiv şi înregistrează cea mai mică valoare din ultimii 10 ani, iar criminalitatea de mare violenţă a fost menţinută la cote reduse, înregistrând cele mai mici valori din ultimii opt ani. Acest trend al scăderii infracţionalităţii se păstrează şi pentru 2016’, a declarat Tobă.

Potrivit acestuia, a fost îmbunătăţit parcul auto, astfel încât gradul de dotare a Poliţiei Române a crescut la 62%, totuşi fiind mult sub necesarul instituţional.

Te-ar mai putea interesa și
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative care a oprit din ele. Prețuri negative și mâine
Record: Producția de energie a parcurilor fotovoltaice a atins un maxim istoric azi, chiar pe fondul prețurilor negative ...
Producția de energie din surse fotovoltaice livrată în rețele a atins un maxim istoric instantaneu la jumătate zilei de luni 28 aprilie, dar a scăzut brusc pentru că în piața spot de energie......
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Siemens a depus ofertă la licitația pentru 12 trenuri pe hidrogen în România. Pe ce rute vor circula
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că astăzi, 28 aprilie 2025, a avut loc ședința Comisiei de evaluare, ...
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi 150 de miliarde de dolari în Statele Unite în următorii cinci ani
IBM va investi, în următorii cinci ani, 150 de miliarde de dolari în Statele Unite, inclusiv în facilităţi pentru producţia ...
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana de curent a fost produsă de un fenomen atmosferic rar
Update: Producția a fost reluată la două centrale electrice din Portugalia. Compania portugheză REN susține că pana ...
Update: REN, compania responsabilă cu transportul energiei electrice şi gazelor naturale în Portugalia, a anunţat luni ...