10.000 de euro pentru o idee de afaceri. 40 de proiecte vor fi finanţate în cadrul programului Antreprenor

Economica.net
29 04. 2015
afaceri_antreprenor_cursa_business_95991100

Proiectul se adresează unui grup ţintă alcătuit din 400 de persoane, dintre care 30% femei, provenind din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia, cu vârsta peste 18 de ani, care doresc să iniţieze o activitate independentă. Dintre acestea, cel puţin 50% sunt persoane din categoria de vârstă 18-25 ani, înscrise în învăţământul superior, scrie Agerpres.

Persoanele din grupul ţintă au oportunitatea să participe la cursuri de formare profesională în domeniul antreprenoriatului şi, ulterior, să intre într-un concurs de idei de afaceri. În urma acestuia, 40 de idei de afaceri – cel puţin câte două din fiecare judeţ al regiunilor implicate în proiect şi minimum 20 aparţinând categoriei de vârstă 18-25 de ani – vor fi finanţate prin subvenţii pentru a fi puse în aplicare. Valoarea unei finanţări este de 10.000 euro.

Asumarea unei reprezentări feminine de 30% din totalul grupului ţintă este convergentă cu Pilonul 3 al Planului Antreprenoriat 2020, care are în vedere susţinerea start-up-urilor demarate de femei-antreprenor. Proiectul ‘Antreprenor – idei de afaceri de succes şi dezvoltarea antreprenoriatului în regiunile Bucureşti-Ilfov şi Sud-Vest Oltenia’ este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

OTP Consulting Romania, membră a OTP Group, operează pe piaţa locală din 2007. Compania oferă suport partenerilor şi clienţilor săi în obţinerea finanţărilor nerambursabile destinate investiţiilor şi dezvoltării de proiecte.