10 ani de la criza băncilor: cât a pierdut şi cât a câştigat America

Anul pierdut

Criza financiară din 2007-2009 a provocat un an pierdut pentru economia americană. Pierderile economice (de producţie) au fost estimate, în 2013, de Government Accountability Office, la 13.000 de miliarde de dolari, echivalentul Produsului Intern Brut pe un an. Instituţia a calculat că populaţia deţinătoare de locuinţe a suferit de asemenea pierderi ”pe hârtie” de 9.100 de miliarde de dolari în urma prăbuşirii preţurilor la case.

La toate aceste ase adaugă pierderi economice asociate numărului mult mai mare de prescrieri de ipoteci (case pierdute în favoarea băncilor după ce proprietarii n-au mai putut sau n-au mai vrut să-şi plătească creditele) şi de creşterea şomajului.

Lăsând la o parte economia reală, criza a pus probleme grave şi în plan fiscal. Autorităţile federale, statele şi municipale s-au confruntat cu venituri mai mici din taxe ca urmare a frânării activităţii economice şi creşterii cheltuielilor asociate recesiunii, precum cele cu beneficiile sociale pentru şomeri.

“Unele studii sugerează că criza ar putea avea efecte pe termen lung: spre exemplu, şomajul ridicat, dacă va persista, va conduce la erodarea abilităţilor forţei de muncă şi va reduce veniturile viitoare pentru populaţia afectată”.

(Government Accountability Office, instituţie independentă de supraveghere a Guvernului care are rolul să tragă semnalul de alarmă în cazul unor abuzuri. Răspunde în faţa Congresului.)

Între timp, şomajul s-a stabilizat din nou la cotele imediat anterioare crizei, iar preţurile locuinţelor au revenit, fără însă a mai ajunge la cotele record din 2006, vârful bulei imobiliare din America.

Economia SUA a trecut, în ultimii 10 ani, prin mai multe schimbări care fie maschează efectele crizei, fie nu mai ţin de această analiză. Anumite categorii sociale s-au ridicat ca urmare a revoluţiei digitale, după ce giganţii tehnologiei din Silicon Valley au ajuns în vârful “lanţului trofic”. Gazele de şist au îmbogăţit zone anterior defavorizate, în timp ce politicile de combatere a schimbărilor climatice au îngenunchiat industria minieră şi au blocat exploatări petroliere.

Cronologie

În urmă cu exact zece ani, pe 9 august 2007, BNP Paribas, cea mai mare bancă franceză, a interzis accesul investitorilor la banii din fondurile cu expunere pe credite ipotecare subprime, acuzând “evaporarea totală a lichidităţii”. Pentru mulţi, acesta este momentul declanşării crizei financiare care un an mai târziu aducea economia globală în pragul colapsului.

Industria financiară a supravieţuit recesiunii care a urmat şi şi-a revenit, cu excepţia numelor mari care au căzut atunci, precum Lehman Brothers şi Bear Stears. Însă criza a produs schimbări tectonice în economia globală şi pe pieţele financiare, iar consecinţele la nivel politic şi social – inclusiv ascensiunea “alternativelor” la politica mainstream în multe ţări dezvoltate poate fi atribuită parţial crizei – sunt încă în desfăşurare şi nu se ştie unde se vor opri. Demascarea şi sancţionarea abuzurilor băncilor din perioada premergătoarei crizei, la adăpostul reglementărilor laxe, este încă în desfăşurare în multe locuri din lume, cu atât mai mult în America. 

• Iulie 2006 – preţurile locuinţelor ating maximul istoric în SUA
• Februarie 2007 – HSBC, cea mai mare bancă europeană, anunţă pierderi legate de afacerile cu credite ipotecare subprime din SUA
• Aprilie 2007 – Creditorul ipotecar subprime New Century dă faliment
• Iunie 2007 – Apar dificultăţi cu lichiditatea la două fonduri de hedging coorondate de banca de investiţii Bear Stearns, unul dintre numele vechi, cu tradiţie, de pe Wall Street
• 9 August 2007 – BNP Paribas blochează accesul investitorilor la mai multe fonduri de investiţii cu expunere pe piaţa creditelor ipotecare subprime din SUA. Banca Centrală Europeană derulează o infuzie de lichiditate de 94,8 miliarde euro în sistemul bancar. Adam Applegarth, la acea vreme CEO al Northern Rock, banca de credite ipotecare din Marea Britanie adusă în faliment de criză, avea să descrie momentul drept “ziua în care lumea s-a schimbat”
• Septembrie 2007 – Dezastru la Northern Rock, al cincilea mare creditor ipotecar din Marea Britanie. Cozi interminabile la bancomate şi încercări eşuate Băncii Angliei şi guvernului britanic de a intermedia salvarea instituţiei financiare cu bani privaţi. Cinci luni mai târziu, guvernul britanic era nevoit să naţionalizeze banca. Nu avea să fie ultima.
• Ianuarie-februarie 2008 – Prima mişcare din partea Fed: banca naţională a SUA taie dobânda cheie cu 0,75 puncte procentuale, la 3,5%. Administraţia Bush promulgă un proiect de stimulare a creşterii economice.
• Martie 2008 – JPMorgan Chase preia Bear Stearns la un preţ de nimic, pentru a preveni un blocaj la nivel de sistem. Rezerva Federală aruncă 200 de miliarde de dolari în piaţă. Au urmat alte tăieri de dobânzi, FMI prevestea dezastrul.
• 7 septembrie 2008 – Instituţiile financiare federale “Fannie Mae” şi “Freddie Mac”, care au rolul de a cumpăra credite ipotecare din piaţă, primesc bailout-uri de la guvern pentru a se evita colapsul, la mai puţin de trei luni după ce Comisia de reglementare a valorilor mobiliare interzisese vânzarea în lipsă acţiunilor celor două corporaţii.
• 14-16 septembrie 2008 – Lehman Brothers, bancă americană din top 5, cu o tradiţie de 150 de ani, dă faliment cu active de 639 miliarde de dolari. Sânge pe pieţele financiare. Guvernul SUA salvează cu bani publici gigantul financiar AIG – nota de plată, 85 de miliarde de dolari. Bank of America preia Merrill Lynch.
• Septembrie-octombrie 2008 – Bănci din Marea Britanie şi SUA cad pe capete. JPMorgan şi Goldman Sachs, alte două bănci americane de top 5, se clatină. Trezoreria SUA aprobă TARP, programul de 700 de miliarde de dolari pentru preluarea activelor neperformante din sectorul bancar.
• Noiembrie 2008 – După bailout-uri de sute de miliarde de dolari din bani publici pentru bănci pe ambele maluri ale Atlanticului de Nord, Rezerva Federală a SUA lansează primul program de „relaxare cantitativă”, un instrument până atunci exotic care avea să intre în vocabularul comun al marilor bănci centrale din întreaga lume. Programele de relaxare cantitativă care au urmat au ajuns la câteva mii de miliarde de dolari în SUA, Europa şi Japonia. Practic, tiparniţele de bani au mers la viteză maximă pentru a ieftini creditarea şi a reporni creşterea economică.

  Au urmat doi ani de recesiune, retrogradarea mai multor ţări dezvoltate de către agenţiile de rating, iar în 2010 a izbucnit criza datoriilor de stat din Europa, care a ajuns să clatine din temelii Uniunea Europeană şi zona euro, două construcţii pe are SUA a ajuns să se bazeze în ultimele decenii din punct de vedere al stabilităţii politice.

După momentul critic septembrie 2008, populaţia a cerut să cadă capete, dar majoritatea măsurilor luate de autorităţile americane şi a dosarelor instrumentate au mers pe cauze civile, şi nu penale. Foarte puţini bancheri au mers la puşcărie, spre exasperarea mulţimilor.

Campioană la amenzi a fost Bank of America, unul dintre titanii industriei financiare americane, care a plătit 65 de miliarde de dolari pentru a stinge acuzaţiile care au apărut în urma crizei în legătură cu prorpia activitate şi cu acţiunile băncilor pe care le-a absorbit în contextul de atunci, Countrywide şi Merrill Lynch. Acuzaţii care pot fi asimilate înşelăciunii. JPMorgan Chase se aşează confortabil pe locul al doilea, cu amenzi în valoare totală de 27 de miliarde de dolari, provocate şi de de această dată, parţial, şi de instituţiile financiare absorbite, Bearn Stearns şi Washington Mutual.

Procurorii au asaltat băncile cu acuzaţii de spăşare de bani şi încălcare a sancţiunilor impuse de guvernul american. Luând în calcul şi sumele plătite de bănci în aceste dosare, totalul ajunge la 321 miliarde de dolari în ultimii zece ani, potriivt unui raport Boston Consulting.

Cele trei mari agenţii de rating – Standard & Poor’s, Moody’s şi Fitch – au scăpat mult mai uşor decât băncile după ce au contribuit la umflarea bulei speculative prin atribuirea de ratinguri AAA produselor financiare precare bazate pe credite subprime (credite pentru casă acordate cu buletinul). Amenzile şi înţelegerile extrajudiciare suportate de agenţiile de rating se măsoară în zeci de milioane de dolari, iar cele trei corporaţii continuă să domine business-ul evaluării financiare.