10 ANI ÎN UE pentru turismul românesc. Ce s-a schimbat şi la ce capitole suntem slabi

02 01. 2017
romania_10750100

Aderarea României la Uniunea Eurpeană a adus la liberalizara vizelor. Iar de atunci, industria turismului a crescut. Agenţiile de turism au putut oferi mai multe destinaţii turiştilor, care au început să câştige mai bine şi îşi doreau să călătorească.

„Au crescut veniturile, puterea de cumpărare, iar românii au început să călătorească peste tot pe glob”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alin Burcea, CEO Paralela 45.

Şi pentru că nu mai era nevoie de vize, românii şi-au dorit să vadă şi alteceva în afară de litoralul românesc, principala destinaţie de vacanţă pe timp de vară. Şi au ales Bulgaria, Grecia, dar şi Spania.

„Industria turismului din România a cunoscut în ultimii zece ani o creștere fără precedent. Pentru noi cel mai bun exemplu este numărul de curse charter care au crescut cu 60% față de anul 2007„, spune la rândul său Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.

Intrarea pe piaţă a companiilor multinaţionale, care au ocupat clădirile de birouri ce se construiau la Bucureşti, au dus la dezvotarea turismului de afaceri. Astfel, românii nu au călătorit doar în interes personal, în vacanţe, ci şi în interes de serviciu.

S-a dezvoltat turismul de business 

„Oportunităţile de business din România şi UE au dus la creşterea turismului de business, care este motorul multor companii româneşti din turism”, ne-a declarat Lucia Morariu, CEO Eximtur. Şi ca să exemlifice cât de important este turismul de business pentru o agenţie care operează pe acest segment, 70% din cifra de afaceri a Eximtur este generată de activitatea de business travel.

2016 este cel mai bun an pentru turismul din România, când numărul turiştilor a crescut. Şi nu vorbim doar despre turiştii români care au ales anul acesta mai mult litoralul românesc, ci şi despre turiştii străini.

„Aşa cum ştim cu toţii, mai e loc de îmbunătăţiri, mai ales pe partea de promovare, în special în cadrul Uniunii Europene, principala noastră piaţă. Trebuie să îmbunătăţim serviciile şi condiţiile”, spune Javier Garcia del Valle.

Chiar dacă imaginea României s-a îmbunătăţit, iar turiştii străini redescoperă frumuseţea peisajelor şi ospitalitatea de la noi, suntem printre ultimii în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte atragerea de turişti străini.

Ce s-a schimbat şi ce nu

De la intrarea României în UE, „încrederea turiştilor în România, ca destinaţie turistică sigură, a crescut mult, spune Lucia Morariu. La polul opus, „românii au început să călătorească în străinătate într-un număr din ce în ce mai mare”, apreciază Dan Goicea. 

Totuşi, stăm slab la multe capitole, iar infrastructura rutieră este cel mai important dintre ele. „Fără acces rapid spre zonele turistice se pierde mult din atractivitatea acestora”, mai spune şefa Eximtur. 

Un alt capitol care trebuie îmbunătăţit este infrastructura turistică. Anul trecut, turiştii care au ales litoralul românesc s-au putut bucura de plajele extinde din fonduri europene. În plus, multe hoteluri au fost renovate şi clasificate la patru stele şi mai multe hoteluri au venit cu oferte all-inclusive. Sezonu estival din 2016 a adus un număr record de turişti pe plajele de la Marea Neagră. În primele zece luni din 2016, 1,12 milioane de turişti au ajuns în judeţul Constanţa, cu 14,% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului trecut, mai arată datele INS. 

Imagine a câştigat şi turismul balnear. Investiţiile de la Băile Felix sunt un exemplu. Aici, în 2016 agenţia de turism Meshek Wing a adus mii de turişti în zona Oradea-Băile Felix. Iar Lucia Morariu spune că cererea pentru vacanţe la relaxare este constant ridicată în staţiunile balneare unde s-au refăcut hotelurile şi unde s-au adăugat centre wellness pe lângă cele de tratament. 

Stăm prost şi la promovare. Scandalul cu frunza din logo-ul României a rămas de notorietate, iar Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a avut anul acesta doar două milioane de euro pentru promovare. „Nu vom avea turişti străini într-un număr mare până nu vom avea investiţii mai mari în promovare”, spune Alin Burcea. 

Bucureştiul a atras peste 1,6 milioane de turişti în primele zece luni din 2016, arată datele de la Statistică. Însă Bucureştiul nu are decât un singur punct de informare turistică şi un site de promovare pentru care Primăria Capitalei a plătit, dar care nu este actualizat cu informaţii la zi despre evenimente. 

CITEŞTE ŞI Bucureştiul are un nou site pentru promovarea turistică. Cum arată Capitala în mediul online

Javier Garcia del Valle de la Happy Tour Group spune că trebuie să să învăţăm cum să tratăm turiştii. „Trebuie să ne asigurăm că se simt bine veniţi şi bine trataţi. Aşa vor veni şi pentru a doua oară”.

Specialiştii din turism se aşteptau la o mare mare implicare a autorităţilor în prioritizarea turismului ca sector strategic. Potenţialul României nu este exploatat la adevarata valoare, iar pentu ca turiştii străini să vină în România, avem nevoie de o infrastructură așa cum găsim în alte state membre UE, este de părere Dan Goicea. 

Eşecurile şi reuşitele din turism în 10 ani de UE

I-am întrebat pe directorii şi proprietarii unor dintre cele mai mari agenţii de turism din România care sunt esecurile înregistrate în turismul românesc în ultimii zece ani. Iată mai jos ce nu au fost în stare autorităţile să realizeze în tot acest timp. 

  • Lipsa unui program bine stabilit prin care să reușim să atragem investitori. Turismul românesc are nevoie de oameni cu viziune, foarte bine pregătiți și dispuși să investească – Dan Goicea
  • Lipsa unui program coerent de promovare a turismului românesc – Dan Goicea
  • Legea turismului – Alin Burcea
  • Degradarea turismului balnear – Alin Burcea
  • TVA 20% la agenţii – Alin Burcea
  • Asigurarea pachetelor turistice – Javier Garcia del Valle
  • Salariile din industria turismului, mulţi dintre angajaţi lucrează la negru sau doar pe salariul minim – Javier Garcia del Valle 

Am realizat însă şi o listă cu lucurile bune care s-au întâmplat în ultima decadă. 

  • Legea voucherelor de vacanță. Aceastea vor avea un aport semnificativ în dezvoltarea turismului intern atunci când vor fi oferite şi în sistemul public – Lucia Morariu
  • Dezvoltarea turismului de business – Lucia Morariu
  • Creșterea turismului intern, cu litoralul în sezonul estival, dar și stațiunile balneare – Lucia Morariu
  • Promovarea României de către Prinţul Charles –  Javier Garcia del Valle
  • Apariţia mai multor festivaluri şi alte evenimente culturale care au dus la creşterea numărului de turişti străini –  Javier Garcia del Valle

De la turişti la călători 

În urmă cu zece ani, trendul era să-ţi petreci vacanţa într-o destinaţie străină, iar acest lucru era încurajat de lipsa infrastructurii turistice de pe litoral sau din stațiunile balneo, spune Lucia Morariu. Hotelurile de la noi erau vechi sau închise şi nu ofereau facilităţi sau posibilităţi de agrement la fel ca hotelierii de peste hotare. Românii au preferat Bulgaria, Grecia sau Turcia. 

Totuşi, investiţiile din ultimii ani, în hotelurile de pe litoral, au dus la creşterea calităţii serviciilor. 

Javier Garcia del Valle spune că în 2007 şi 2008 au fost anii în care românii au călătorit mult şi au vrut să descopere ţările străine. „În acei ani, erau turişti. În 2016, mulţi dintre aceşti turişti sunt călători. Acum ştiu unde vor să meargă şi ce fel de pachete sunt potrivite lor”.