Compania a pregătit un concurs care se va desfășura pe site-ul Sărbătorim Inovația, dotat cu un premiu impresionant: un laptop ZenBook Duo 14 UX482. Condițiile de participare sunt extrem de simple, concurenții trebuie doar să răspundă la două întrebări legate de produsele ASUS. Vezi mai multe detalii pe site și succes! Concursul este activ până pe 15 iulie, așa că grăbește-te să te înscrii!
În ADN-ul ASUS este înscrisă dintotdeauna excelența. Iar dovezile sunt nenumărate, mai ales când vorbim despre reușitele pe care compania le face în spațiul cosmic. 2 computere ASUS au făcut istorie pe nava spațială MIR, într-o misiune de 600 de zile! Pentru astronauți este vital să se poată baza pe echipamente, să nu aibă erori și defecțiuni.
Prin urmare, nu este de mirare că ASUS susține aniversarea a 40 de ani de la primul zbor în spațiul cosmic al unui român: Dumitru-Dorin Prunariu.
Anul 2021 marchează o aniversare și pentru ASUS: Primul model ZenBook a debutat acum 10 ani de zile, dând startul unei noi generații de produse al căror design a fost inspirat din valorile filosofiei budiste Zen. Seria de ultrabookuri ASUS Zenbook este un foarte bun exemplu de tehnologie inovatoare care împinge limitele prin soluții noi care oferă o nouă perspectivă.
Evoluția ZenBook nu a fost doar o succesiune de hardware din ce în ce mai performant și mai bine optimizat, ci și o fascinantă demonstrație de măiestrie în materie de design, care a găsit, de-a lungul timpului, noi și inedite forme de expresie. Ne amintim aici de lansarea în România a portabilului U Bamboo, care a fost însoțită și de o acțiune ecologistă desfășurată în Parcul Tineretului din București. Portabilul Bamboo a fost un rezultat al inițiativei Green ASUS, compania reușind să reducă necesarul de plastic cu 16 % – 20 %. Un alt moment deosebit a fost lansarea laptopului ASUS ZenBook Edition 30, într-o serie foarte limitată, care a marcat 30 de ani de la înființarea companiei ASUS. Laptopul avea un capac acoperit de piele italiană Pearl White, cusută manual pentru o potrivire perfectă, și a fost echipat exclusiv cu un set complet de accesorii premium, incluzând un mouse Pearl White, o cutie cu aspect de piele și un mouse pad și o husă de piele autentică.
O trăsătură definitorie a gamei ASUS ZenBook a fost dintotdeauna folosirea unei varietăți de materiale și finisaje – inclusiv sticlă sau piele – și atenția la detaliile fine, pentru a menține laptopurile ASUS subțiri și ușoare, oferind în același timp performanțe puternice pentru stiluri de viață în mișcare. De asemenea, ZenBook a venit cu soluții de afișaj pentru a oferi clienților experiențe de utilizare optime și uniforme. Tehnologia ecranului secundar tactil ASUS ScreenPad™ este o inovație cheie, care îi ajută pe utilizatori să-și sporească productivitatea, făcându-l soluția ideală pentru stilurile de viață multitasking. De asemenea design-urile atemporale ZenBook vin cu o gamă de balamale inovatoare ErgoLift, o adevărată capodoperă de inginerie, concepută pentru a înclina tastatura la cel mai confortabil unghi de tastare, optimizând în același timp fluxul de aer de răcire și îmbunătățind performanța audio.
Istoria ZenBook a cunoscut o serie de momente de cotitură, care au marcat fiecare evoluție semnificativă a brandului și fiecare nouă tehnologie implementată. Primul ZenBook, care a fost și pionierul revoluției ultrabook a fost modelul UX21 din 2011. Un al moment marcant al evoluției a survenit în 2013, odată cu modelul UX301, care a reprezentat fuziunea perfectă dintre sticlă și metal. Trei ani mai târziu, în 2016, modelul UX390 a devenit etalonul pentru sisteme subțiri și foarte ușoare iar în 2017 modelul UX370 avea să devină cel mai subțire laptop convertibil din lume. În 2018 a fost lansată balamaua exclusivă ErgoLift, care este azi un element fundamental de design al întregului brand. Un an mai târziu, în 2019, își făcea apariția reputatul model UX581, care a venit cu revoluționarul ecran secundar ScreenPad™ Plus, iar anul acesta a sosit momentul pentru succesorul acestuia, ZenBook Pro Duo 15 OLED (UX582), care vine simultan cu versiunea ZenBook Duo 14 (UX482). Inovația principală a celor două noi modele este noul ASUS ScreenPad™ Plus înclinat, un ecran secundar tactil cu lățime completă dotat cu un nou mecanism de auto-înclinare, care îmbunătățește lizibilitatea, ajută la răcire și funcționează perfect în tandem cu ecranul principal, pentru multitasking și creativitate fără efort.
După o istorie de un deceniu, brandul oferă în prezent o gamă impresionantă de dispozitive. Un prim exemplu ar fi superbul model ZenBook 13 (UM/UX325), care se remarcă prin profilul subțire, greutatea redusă și designul compact, precum și prin prețul său deosebit de competitiv raportat la performanțele puternice pe care le oferă. Un adevărat campion al versatilității, modelul ZenBook Flip 13 OLED (UX363) este extrem de portabil și se pretează unei mulțimi de scenarii de utilizare diferite, grație ecranului NanoEdge OLED și ingenioasei balamale 360° ErgoLift. Laptopul face parte din spectaculoasa gamă de laptopuri cu ecrane OLED oferite de ASUS, care oferă perfecțiunea în materie de calitate a imaginii, dublată de un design stilat și funcțional și performanțe fără compromisuri, în pofida designului compact și extrem de portabil.
În cei 10 ani, laptopurile din seria ZenBook au reușit să surprindă întotdeauna și să vină cu noi caracteristici, unele dintre ele fiind adoptate și pe alte serii de laptopuri ASUS. Fii cu ochii pe acest brand pentru a afla primul ce-ți rezervă viitorul!
Poți consulta oferta actuală și poți achiziționa laptopurile ZenBook de pe eShop oficial ASUS.