10 bănci pe piaţă: un risc sistemic sever, patru riscuri majore şi patru moderate. Care sunt ele, conform BNR
Ultimul sondaj efectuat de BNR printre cele 10 bănci de risc sistemic identifică ca riscuri potenţiale posibilitatea ca prima de risc a României pe pieţele financiare internaţionale să crească (ceea ce se traduce eventual printr-o modificare a nivelului CDS-urilor, determinat fie de modificarea ratingului de ţară sau a perspectivei acestuia), sustenabilitatea datoriei sectorului privat şi a celui public şi chiar riscul de lichiditate al societăţilor financiare nebancare, risc care s-ar putea rostogoli prin contagiune şi asupra sistemului bancar.
La baza declanşării acestor riscuri pot sta atât riscuri internaţionale, cât şi riscuri naţionale. Dintre riscurile fenomenelor internaţionale care pot majora riscurile sistemice menţionăm amplificarea tensiunilor comerciale dintre SUA și China, dezechilibrele financiare ale Chinei sau procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
În cel mai recent Raport global asupra stabilității financiare, FMI consideră că „există circumstanțe propice acumulării în continuare de vulnerabilități, în contextul menținerii condițiilor de pe piețele financiare la un nivel acomodativ. În plus, riscurile asociate pieței imobiliare sunt apreciate ca fiind în creștere”.
Instituțiile de credit au identificat ca sever, pentru a doua oară consecutiv, riscul provenind din cadrul legislativ incert şi impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului. Băncile apreciază acest risc ca fiind dificil de gestionat și cu un impact foarte ridicat asupra sistemului financiar.
„Deși OUG nr. 114/2018 a fost modificată și completată de către legiuitori, instituțiile de credit și-au menținut în mare parte opinia cu privire la efectele acestei reglementări, însă impactul este în general evaluat mai moderat”, spune sondajul BNR. Astfel, dintre potențialele efecte ale ordonanței sunt precizate: reducerea profitabilității băncilor și implicit erodarea capitalului, limitări suplimentare pentru activitatea de creditare, concentrarea pieței bancare, limitarea unor inițiative de dezvoltare produse/procese în domenii precum digitalizarea, ajustarea costurilor în diferite arii de activitate ale băncilor, posibile litigii cu consumatorii în ceea ce privește înlocuirea ROBOR cu noul indice de referință.
Mecanismul analizei este următorul: BNR identifică riscurile care pot fi considerate sistemice și solicită băncilor să răspundă în ce măsură opinia lor este asemănătoare, cum ierarhizează respectivele riscuri după importanța posibilelor consecințe asupra sistemului financiar, care este capacitatea lor de a face față consecințelor în ipoteza concretizării riscului și care consideră că este probabilitatea de apariție a riscului sistemic. De asemenea, băncile au posibilitatea să propună riscuri care, în opinia lor, sunt sistemice.