10 decembrie, noul termen pentru finalizarea privatizării CFR Marfă
„Ministerul Transporturilor va veghea la respectarea procedurilor din contractul de privatizare. În acest sens a fost cerută oficial poziţia Consiliului Concurenţei, răspunsul a sosit vineri şi a ajuns la preşedintele comisiei de privatizare (secretarul de stat Cristian Ghibu – n.r.). După ce comisia va analiza documentaţia primită şi o va pune în contextul celorlalţi parametri ai contractului, va lua o decizie privind continuarea acestui proces de privatizare”, a declarat agenţiei MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ministerului Transporturilor, Teodora Trandafir.
Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că reprezentanţii comisiei de privatizare au solicitat date estimative privind finalizarea analizei tranzacţiei de preluare a CFR Marfă de către Grup Feroviar Român (GFR).
„Le-am spus termenele legale. O analiză obişnuită durează maxim 45 de zile dacă notificarea este completă. Dacă este o analiză mai complicată, care necesită o procedură numită investigaţie, atunci durează maxim 5 luni”, a arătat Chiriţoiu.
El a adăugat că instituţia pe care o conduce a solicitat GFR unele completări cu termen de primire în 20 de zile, iar din experienţa Consiliului, după ce notificarea este completă, o analiză durează circa o lună.
„Nu este o obligaţie legală de o corobora termenul în care răspunde Consiliul cu graficul de plăţi”, a punctat Chiriţoiu.
Citeşte şi:GFR va da restul de bani pentru CFR Marfă după avizul Consiliului Concurenţei
Şeful Consiliului Concurenţei a confirmat că reprezentanţii comisiei de privatizare analizează modificarea termenului de încheiere a procedurii şi a precizat că ultimul termen avansat în discuţiile cu aceştia a fost 10 decembrie.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discutată în Guvern.
GFR a virat joi 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat. Alimentarea contului reprezintă o condiţie prealabilă pentru finalizarea privatizării, iar termenul pentru transferul celor 20 milioane de euro expira vineri, 4 octombrie.
Săptămâna trecută, GFR a depus la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.
În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.
Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată la jumătatea lunii august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
CFR Marfă este cea mai mare companie de profil din România, iar GFR principalul competitor.
Guvernul a stabilit că termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă este jumătatea lunii octombrie, printre condiţiile impuse pentru încheierea tranzacţiei figurând constituirea unui depozit bancar de aproximativ 20 milioane de euro de către GFR şi o adresă sau un aviz de la Consiliul Concurenţei.
Actul normativ stabileşte că finalizarea tranzacţiei, constând în transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni, va fi realizată sub condiţia încheierii unui contract de escrow în termen de 30 de zile de la data semnării contractului de vânzare, 2 septembrie.
Contractul de escrow va fi anexă la contractul de vânzare de acţiuni şi va avea ca obiect, în principal, plata de către cumpărător a 10% din preţul de cumpărare (90,49 milioane lei, dintr-un total de 904,98 milioane lei) în termen de două zile de la data contractului de escrow.
Transferul dreptului de proprietatea asupra acţiunilor majoritare la CFR Marfă este condiţionat totodată de „emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii” în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei „şi/ sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente”.
Potrivit hotărârii de Guvern, dacă finalizarea tranzacţiei nu are loc, indiferent de orice culpă a cumpărătorului, în termenul de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii, contractul se desfiinţează „de plin drept” fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.
Premierul Victor Ponta a declarat în august că dacă GFR nu va plăti banii pentru transportatorul feroviar de stat va fi numit un manager privat, iar licitaţia va fi reluată. Potrivit premierului, în cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional.