5 jocuri video care arată foarte bine chiar şi pe calculatoare ieftine

Economica.net
07 02. 2016
1_star_wars_56217800

Nu toţi ne permitem ultimul răcnet în materie de calculatoare sau componente, în condiţiile în care pentru o placă video de ultimă generaţie ar trebui să cheltuim binişor peste un salariu mediu pe economie în România. 

Cu toate acestea, trebuie să ştiţi că există jocuri video care arată extrem de bine chiar şi pe computere mai vechi. Nu au doar o grafică excelentă, ci şi un gameplay bine gândit şi imersiv. Publicaţia PCWorld a făcut un top 10 al jocurilor de acest fel, iar pe primele 5 le puteţi vedea mai jos.

1.  Star Wars Battlefront

Parte a EA, studioul DICE a reuşit o performanţă incredibilă cu acest joc. Deja ne obişnuiseră cu performanţe în seria Battlefield, însă cu Star Wars au reuşit ceva uluitor în materie de grafică, dar şi de funcţionalitate pe sisteme modeste.

Grafica este însă punctul forte al jocului. În pofida unor mici probleme de echilibru, jocul rămâne un succes de proporţii pentru EA.

2. Grand Theft Auto V

Jucătorii pe PC au aşteptat ani de zile pentru a juca următorul titlu al seriei Grand Theft Auto. Când a livrat, însă, Rockstar a făcut-o cu seriozitatea cu care ne-a obişnuit pe vremea San Andreas.

Oraşul fictiv Los Santos vibrează, pur şi simplu, prin nivelul detaliului, de la trecători la maşini, de la oraş la plajele oceanului, iar jocul arată incredibil de real. Sigur, un sistem scump şi performant îl face să arate incredibil, însă trtebuie menţionat că merge foarte bine şi pe sisteme care nu sunt ultimul răcnet.

3. Rainbow Six Siege

Într-adevăr, versiunea finală a jocului nu arată la fel de bine cum promiteau demo-urile făcute la diferite expoziţii dedicate jocurilor video înainte de lansare. Cu toate acestea, tot arată extrem de bine, şi face asta pe aproape orice PC modern, cu orice placă video din generaţia actuală de la 100 de euro în sus atingând o rată medie fps de la 45 în sus.

Nu vă aşteptaţi, însă, la o clonă a Counter-Strike sau Call of Duty. Raibow Six Siege este un shooter de echipă cu un ritm metodic, tactic, dar care permite un nivel incredibil de distrugere pentru a-ţi atinge obiectivele. Mai mult, este un joc care chiar se simte ca fiind un shooter next gen, mai degrabă decât doar să arate ca unul.

4. SOMA

PCWorld a acordat SOMA cinci stele în cadrul review-ului pe care i l-a făcut pentru „experienţa care te bântuie”, iar partea vizuală este importantă în imersiune.

Toatp această fantezie subacvatică arată şi se mişcă foarte bine, şi chiar şi plăcile video entry-level vor obţine o medie de aproape 60 fps la o rezoluţie de 1080p cu totul dat la maxim.

5. Mad Max

Mad Max a primit critici, anul trecut, pentru că ar fi un joc open-world foarte bun, dar fără să aibă nimic special. Însă, în timp ce nu face un mare progres în acest gen de jocuri, oferă distracţie de la moment la moment şi, mai important, rulează foarte bine pe toate sistemele.

Nu doar că rulează perfect pentru un joc open-world, dar şi peisajul este unul extrem de bine făcut, iar gameplay-ul este dinamic şi orientat către „creşterea” şi dezvoltarea personajului principal.

Citiţi articolul complet pe PCWorld.