100 de milioane de americani vor fi vaccinaţi anti-Covid până la sfârşitul lunii februarie – previziuni guvernamentale

Economica.net
03 12. 2020
covid_1203771991_cqd_new_650x450_56741400

Încă din luna decembrie, 40 de milioane de doze cu vaccinuri Pfizer/BioNTech şi Moderna vor permite vaccinarea unui număr de 20 de milioane de persoane în Statele Unite, întrucât fiecare dintre aceste vaccinuri trebuie inoculat în două doze administrate la un interval de trei săptămâni, respectiv patru săptămâni, a declarat Moncef Slaoui, un oficial de rang înalt din conducerea operaţiunii „Warp Speed” demarată de guvernul american, într-o conferinţă de presă.

„La sfârşitul lunii februarie, vom fi vaccinat potenţial 100 de milioane de persoane, care înseamnă mai mult sau mai puţin populaţia de risc, persoanele vârstnice şi profesioniştii din domeniul sănătăţii”, a precizat oficialul american.

Aceste doze vor fi „de departe” suficiente pentru vaccinarea celor 3 milioane de rezidenţi din azilurile pentru bătrâni, a adăugat Moncef Slaoui, fost director executiv în cadrul companiei farmaceutice GlaxoSmithKline, recrutat de administraţia americană în primăvara acestui an.

Dozele rămase vor fi suficiente pentru vaccinarea majorităţii profesioniştilor din sectorul medical, dacă autorităţile americane vor decide să acorde acestei categorii un statut prioritar în privinţa vaccinării, aşa cum a recomandat marţi un comitet consultativ de experţi din domeniul sanitar.

În ianuarie 2021, 30 de milioane de persoane vor putea fi vaccinate în Statele Unite, dacă ritmul de producţie pentru cele două vaccinuri va fi confirmat, iar alte 50 de milioane de americani vor fi vaccinaţi în februarie. Astfel, numărul total al americanilor vaccinaţi până la sfârşitul lunii februarie va ajunge la 100 de milioane.

Această cifră nu include însă utilizarea altor două vaccinuri potenţiale, dezvoltate de companiile Johnson&Johnson şi AstraZeneca/Oxford, ale căror studii clinice ar trebui să furnizeze rezultatele finale „între sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie”, a adăugat Moncef Slaoui, fapt care ar adăuga o cantitate suplimentară de doze disponibile încă din luna februarie, dacă Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite va aproba aceste vaccinuri.

Moncef Slaoui a sugerat şi faptul că vaccinul AstraZeneca/Oxford ar putea fi evaluat doar pe baza unui amplu studiu clinic realizat în Statele Unite pe 15.000 de voluntari, fără a include datele furnizate de studiile efectuate în Marea Britanie şi Brazilia, ale căror rezultate au fost afectate de o problemă de dozare.

În contextul în care vaccinul Pfizer/BioNTech a fost autorizat miercuri în Marea Britanie, procedura americană este mai lentă şi implică un caracter public mai pronunţat. FDA îşi va comunica decizia în privinţa vaccinului Pfizer doar după reunirea publică a comitetului său consultativ pe 10 decembrie. În cazul vaccinului Moderna, acelaşi comitet se va reuni pe 17 decembrie.

Lanţul de logistică a fost deja implementat pentru a permite distribuirea vaccinurilor imediat după autorizarea lor de către FDA.

„Când va fi comunicată autorizarea în regim de urgenţă, distribuirea vaccinurilor către americani va fi realizată imediat, într-un interval de 24 de ore, acesta fiind obiectivul nostru”, a anunţat generalul Gus Perna, directorul de operaţiuni al Warp Speed, care mizează însă în acest moment pe data de 15 decembrie pentru a începe livrarea vaccinului Pfizer către populaţia americană.