100 de tramvaie noi în București: Astra Vagoane Călători, declarată oficial câștigătoarea licitației

08 09. 2020
large_news_gal_image_1360_15107800

„Am fost declarați câștigători. După parcurgerea perioadei prevăzute de lege (ART 8 din Legea 101/2016) vom primi din partea Autorității Contractante data și ora la care vom fi invitați pentru semnarea contractului”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Astra Vagoane Călători.

Articolul 8 din legea menționată vizează termenul de contestare și efectele contestației. Amintim că la licitația Primăriei Capitalei pentru 100 de tramvaie au depus ofertă și turcii de la Durmazlar. 

Primăria Muncipiului Bucureşti a publicat pe 11 decembrie 2018 anunţul pentru achiziţia a 100 de tramvaie, valoarea estimată a contractului fiind de 845,68 de milioane de lei, fără TVA (180 de milioane de euro).

Tramvaiele trebuie să aibă 36 de metri, podeaua coborâtă integral şi cinci uşi duble. Contractul include, de asemenea, piesele de schimb, consumabilele, serviciile de punere în funcţiune, servicii de întreţinere, service şi remedierea defecţiunilor pe perioada garanţiei. Totodată, câştigătorul va asigura şi şcolarizarea personalului care va opera tramvaiele.

Pe lângă cele 100 de tramvaie de 36 de metri lungime cumpărate de Primăria Capitalei, Societatea de Transport Bucureşti (STB) mai cumpără 40 de tramvaie noi de 18 metri lungime.