12.000 de locuinţe din 60 de proiecte rezidențiale au certificare verde
În total, aproximativ 60 de proiecte rezidențiale locale au fost certificate ‚verde’. Cea mai mare parte a acestora, 44, au fost certificate ”Green Homes” după schema dezvoltată de către Romanian Green Building Council (RoGBC), acestea însumând peste 10.000 de locuințe. Alte aproximativ 15 de proiecte rezidențiale au obținut sau sunt în curs de obținere a unei certificări ‚verzi’ după schema britanică BREEAM, numărul acestora fiind de asemenea în creștere în ultima perioadă.
”Tot mai multe proiecte rezidențiale din România sunt concepute și construite conform normelor de dezvoltare sustenabilă și ne așteptăm ca acest număr să crească în viitor. Implementarea unei certificări sustenabile se transpune în economii semnificative ale consumurilor de energie, ceea ce face ca aceste proiecte să fie mai atractive. Toate proiectele noi de birouri din România sunt concepute și dezvoltate conform principiilor sustenabilității incluse în diferitele scheme de ‚certificare verde’ iar în viitor vom vedea extinderea acestora pe segmentul rezidențial și al clădirilor publice”, afirmă Răzvan Nica, managing director BuildGreen.
Consumul de energie redus cu 25%-50%
Locuințele dintr-un proiect rezidențial conceput și construit conform principiilor sustenabilității, în special pentru cele care adoptă criteriile de performanță energetică incluse în schemele de certificare internaționale, au consumuri de energie reduse cu aproximativ 25% – 50% în funcție de nivelul de performanță atins și implicit de investițiile aferente implementării acestora. Aceste economii sunt realizate în ceea ce privește costurile cu încălzirea locuințelor, datorită materialelor și tehnicilor de construcție performante, și în ceea ce privește consumul de electricitate.
În total, reducerea consumurilor de energie ca urmare a dezvoltării unui proiect rezidențial după normele sustenabilității se traduce prin economii semnificative, echivalentul a aproximativ 10% din costul unui apartament nou, pe durata achitării unui credit ipotecar.
”Piața rezidențială locală s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, în special pe anumite segmente, și cumpărătorii au devenit mult mai educați. Sperăm că în următoarea perioadă și în următorii ani să avem tot mai mult mulți cumpărători care să ceară informații despre performanța energetică a clădirilor și despre existența unei ‚certificări verzi’ a proiectului”, adaugă Răzvan Nica.
Printre proiectele certificate RoGBC se numără Amber Gardens, Aviației Park sau One Herăstrău Park și One Mircea Eliade, toate din București, și Wings din Cluj-Napoca, în timp ce printre proiectele certificate BREEAM se numără Luxuri Domenii Residence din București sau Vox Vertical Village din Timișoara. Cele mai multe proiecte rezidențiale certificate ‚verde’ sunt de altfel în București, urmate de cele din Cluj – Napoca, Timișoara, Brașov și Iași.
BuildGreen a fost implicată până în prezent în certificarea sustenabilă a peste 200 de clădiri și proiecte imobiliare, cu o suprafață totală de peste cinci milioane de metri pătrați și o valoare investițională de peste 8 miliarde de euro. Compania, fondată în 2010, are două birouri, în București și Praga, și a fost implicată în proiecte imobiliare din 17 țări: Belgia, Bulgaria, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Liban, Marea Britanie, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, România, Rusia și Ungaria.