12 orașe din țară vor testa în premieră un autobuz cu hidrogen. Îl aduce Solaris

Solaris Bus & Coach, lider european în producția de vehicule electrice pentru transport public, va prezenta în premieră în România autobuzul pentru transport în comun Urbino 12 cu hidrogen, în cadrul unui tur național, potrivit unui comunicat al producătorului.
Mihai Nicuţ - lun, 18 oct. 2021, 13:19
12 orașe din țară vor testa în premieră un autobuz cu hidrogen. Îl aduce Solaris

Timp de două luni, autobuzul Solaris cu hidrogen va fi prezent în douăsprezece orașe din România după următorul traseu: Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Sfântu Gheorghe, Iași, Galați, Constanța, București, Râmnicu Vâlcea, Craiova, Timișoara și Oradea.

Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraș din cadrul turului, pentru a fi testat de administrațiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie și a conștientizării eficienței folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată și a diminuării emisiilor poluante de dioxid de carbon.
Turul autobuzului Solaris Urbino 12 cu hidrogen prin cele douăsprezece orașe din România cuprinse în traseu este realizat în colaborare cu Linde Gaz România, partener care asigură alimentarea acestuia cu hidrogen.

„În premieră națională aducem autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen pe străzile mai multor orașe din România, pentru a prezenta administrațiilor publice locale beneficiile achiziționării unor astfel de vehicule inovatoare în industria de transport public pe termen lung, atât din punct de vedere al costurilor, dar și al protecției mediului și a calității vieții locuitorilor. Solaris Urbino 12 cu hidrogen este fără nicio îndoială soluția viitorului, disponibilă deja, iar componenta sa ecologică garantează unicitatea unei experiențe de călătorie sustenabilă, lipsită complet de emisii poluante”, a declarat Daniel Ciolan, General Manager Solaris Bus & Coach România.

„Ne bucură să vedem interesul unor autorități din România pentru testarea ultimelor tehnologii în domeniul decarbonizării transportului în comun. Hidrogenul este o soluție optimă, precum și o prioritate la nivelul UE. În România autoritățile pot dezvolta proiecte de hidrogen accesând instrumente de finanțare europeană. Linde oferă soluții pentru transportul în comun, pe baza experienței de peste 15 ani în lume, unde am montat peste 200 de stații de încărcare cu hidrogen”, a declarat Ciprian lslai, Director General Linde Gaz România.

Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 este alimentat cu hidrogen și oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice.

Hidrogenul necesar pentru propulsare, furnizat de Linde Gaz în cazul acestui proiect, este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

Niciun mijloc de transport public cu hidrogen nu circulă în România

Potrivit reprezentanților Solaris în România, până în prezent, nicio municipalitate din țară nu a plasat comenzi pentru autobuzele cu hidrogen, însă există un interes la nivelul mai multor administrații locale pentru achiziționarea unor astfel de vehicule.

La nivel european, compania Solaris a preluat deja comenzi pentru livrarea a zeci de autobuze Urbino 12 cu hidrogen către operatori de transport public din Germania, Olanda, Italia, Suedia și Austria, fiind totodată prima companie care a început producția în masă pentru acest tip de vehicul.

De asemenea, autobuze Solaris cu hidrogen au fost deja livrate și folosite în ciruitul de transport public în orașele Köln (Germania) și Bolzano (Italia). Conform previzunilor pieței, segmentul autobuzelor urbane alimentate cu hidrogen va crește exponențial în următorii zece ani, și va constitui până în 2030 o parte substanțială a flotei de vehicule de transport în comun din Europa.

Linde colaborează deja în Europa cu mai multe municipalități pentru alimentarea cu hidrogen a vehiculelor folosite în transportul comun.

Comisia Europeană își propune ca în intervalul 2024-2030, hidrogenul să devină o componentă intrinsecă a unui sistem energetic integrat, cu un obiectiv strategic la capitolul producție de până la 10 milioane de tone de hidrogen regenerabil în UE. Utilizarea hidrogenului va fi extinsă treptat în transportul public, cel cu camioane, feroviar și la unele aplicații de transport maritime.

Solaris Bus & Coach SA este unul dintre cei mari producători din Europa de autobuze și troleibuze. În cei 25 de ani de existență, compania a produs peste 20.000 de vehicule folosite în transportul public din sute de orașe europene. În prezent, Solaris este lider de piață pe segmentul de e-mobilitate în transportul public, grație gamei sale largi de troleibuze, autobuze electrice cu acumulator și autobuze hibrid livrate. În septembrie 2018, Solaris Bus & Coach s-a alăturat grupului spaniol CAF.

Linde este unul dintre liderii mondial în domeniul industriei de gaze și inginerie, cu vânzări în 2020 de 27 de miliarde de dolari (24 de miliarde de euro).

Compania deservește o varietate de domenii și industrii: aerospațială, chimică, alimentară și băuturi, electronică, energie, medicină, prelucrătoare și metalurgică. Gazele industriale produse de Linde sunt utilizate în nenumărate aplicații, de la oxigen în spitale pentru salvarea vieților, până la gaze de înaltă puritate și gaze speciale pentru fabricarea electronicelor, hidrogen pentru combustibili ecologici și multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...