12 școli din România, susținute prin HumanKind, pentru educația socio-emoțională a elevilor 

28 02. 2022
AVE lanseaza Humanind

Inițiativa este dezvoltată în parteneriat cu MindUP™ | The Goldie Hawn Foundation și vizează extinderea la nivel național. 

„Programul dezvoltat de AVE România împreună cu MindUP ™ | The Goldie Hawn Foundation va contribui la dezvoltarea adulților de mâine, astfel încât să poată lua decizii cu responsabilitate, ghidați de bunătate, compasiune și empatie, atât în viețile lor personale cât și la nivelul contribuției lor în societate”, spune Radu Manolescu, co-fondator și președinte al boardului AVE România.

12 școli din România, susținute prin HumanKind, pentru educația socio-emoțională a elevilor 

Prima ediție HumanKind se va desfășura în perioada 26 februarie 2022 – 15 iunie 2023, cu 12 școli din România. În primele 10 luni de proiect, cei 60 de profesori și 12 directori de școală selectați iau parte la cursuri intensive de formare, prin sesiuni de training și de mentorat și vor aplica la clasă noțiunile de educație socio-emoțională învățate.

Formatorii din program, specialiști cu experiență internațională, vor colabora cu echipa AVE pentru a forma profesorii în ceea ce privește conștientizarea și înțelegerea propriilor emoții, dar și modul în care vor putea fi aplicate în lucru cu elevii concepte precum înțelegerea relației cu sine și cu ceilalți, luarea responsabilă a deciziilor sau autocontrolul emoțional. Programul are la bază tehnici științifice, din domeniile neuroștiință, psihologie pozitivă, învățare socio-emoțională (SEL) și mindfulness.

„Sănătatea emoțională este extrem de importantă, mai ales în contextul în care, inclusiv în România, instabilitatea emoțională a elevilor este un fenomen întâlnit frecvent. Studiile derulate de Casel.org au arătat că aproximativ 27% dintre elevii care au trecut printr-un program de educație socio-emoțională și-au îmbunătăți performanța academică, iar 24% dintre aceștia s-au simțit mai puțin stresați. De aceea, în parteneriat cu MindUP | The Goldie Hawn Foundation aducem în România un program prin intermediul căruia oferim profesorilor instrumentele necesare care să îi ajute în susținerea copiilor pentru o dezvoltare echilibrată pe termen lung”, a declarat Anca Alexe, Social Emotional Learning Program Manager, în cadrul Asociației pentru Valori în Educație. 

MindUP – experiența programul implementat în 14 țări ajunge acum și în școlile din România 

Începând din 2003, programul MindUP a fost implementat în 14 țări, iar acum ajunge pentru prima dată și în școlile din România. Prin colaborarea cu AVE, programul MindUP, copiii sunt ajutați prin intermediul profesorilor să formeze relații sănătoase, necesare pentru o evoluție armonioasă mai întâi pe parcursul școlii, iar mai târziu la locul de muncă și în viața personală. 

În continuarea ediției-pilot, organizatorii HumanKind vizează extinderea numărului de școli implicate în program, până la niel național.

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE desfășoară mai multe programe prin intermediul cărora susține școlile din România pentru îmbunătățirea competențelor de leadership școlar, îmbunătățirea capacității de evaluare și reducere a decalajelor de literație, educație socio-emoțională,  etc. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Managemant Școlar, ALFABETAR.

MindUP| The Goldie Hawn Foundation este o organizație non-profit, înființată cu scopul de a ajuta copiii să dezvolte cunoștințele și instrumentele necesare pentru a gestiona eficient stresul, pentru a-și înțelege emoțiile, în așa fel încât să facă față provocărilor societății în care trăim cu optimism, echilibru emoțional și compasiune. Organizația a fost fondată în 2003 de actrița Goldie Hawn și desfășoară programe la nivel internațional.