13 state UE, printre care și România, se opun revizuirii tratatelor europene. Acțiunea este sprijinită de PE, Macron și Ursula von der Leyen

Treisprezece ţări din Uniunea Europeană se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 09 mai 2022, 17:33
13 state UE, printre care și România, se opun revizuirii tratatelor europene. Acțiunea este sprijinită de PE, Macron și Ursula von der Leyen

„Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea” unei astfel de proceduri, scriu aceste ţări, între care Polonia, România şi Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea semnatară.

Cele 13 state membre susţin că „nu exclud nicio opţiune în acest stadiu” dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc.

Difuzarea acestei scrisori comune coincide cu manifestările de Ziua Europei. Acestea au fost marcate cu discursuri în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi al preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE.

În această zi au fost înaintate oficial şi propunerile rezultate în urma Conferinţei privind viitorul Europei, un amplu exerciţiu de consultare cetăţenească de un an.

Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.

Ţările care se opun acestei perspective atrag atenţia asupra riscului unei „pierderi de energie” şi estimează că o revizuire a tratatelor „nu a fost niciodată un obiectiv” al Conferinţei.

„Avem deja o Europă care funcţionează” după cum au arătat-o pandemia de COVID-19 şi răspunsul la invazia rusă în Ucraina şi „nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituţionale”, avertizează ei.

Propunerile cetăţenilor „nu trebuie instrumentalizate”, adaugă statele semnatare.

Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Estonia, Letonia şi Lituania.

Te-ar mai putea interesa și
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Capitala Vietnamului, Hanoi, a fost acoperită de smog gros în ultimele săptămâni, plasându-o în fruntea listei celor mai poluate orașe din lume, deoarece guvernul a spus că va face eforturi......
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane ...
Declarațiile despre Europa ale lui Elon Musk au stârnit furie în rândul politicienilor europeni
Declarațiile despre Europa ale lui Elon Musk au stârnit furie în rândul politicienilor europeni
Declarațiile politice ferme ale miliardarului american cu privire la situația politică, economică și socială din Europa ...
Motorul Horse de 1.8 litri, de pe Bigster, va intra din 2026 în dotarea multor modele Dacia și Renault
Motorul Horse de 1.8 litri, de pe Bigster, va intra din 2026 în dotarea multor modele Dacia și Renault
Anunțat încă din vara lui 2023, noul motor de 1.8 litri care intră în dotarea Dacia Bigster va fi inclus din 2026 în ...