Ministrul Energiei: Am găsit o soluţie pentru ca Elcen să iasă din insolvenţă. Penalităţile la bugetul de stat vor fi tăiate

Economica.net
25 11. 2020
elcen_768594859430_77044100

„Ieri am avut o discuţie cu administratorul special al Elcen şi vreau să vă anunţ că Elcen va ieşi din insolvenţă. Am găsit soluţia. Se fac deja, împreună cu ANAF, pe Ordonanţa 69, compensările în aşa fel încât penalităţile la bugetul de stat să fie tăiate şi în cel mai scurt timp Elcen să iasă din insolvenţă”, a anunţat ministrul.

Acest lucru va însemna că producătorul de energie va putea accesa fonduri şi poate începe programul de retehnologizări, a adăugat el.

„Iată că, împreună cu Primăria Bucureşti, este vorba de Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei şi Primăria Bucureşti, am găsit, pentru că a existat voinţă şi s-a dorit, am găsit această soluţie în aşa fel încât printr-o compensare largă cu Ministerul Finanţelor să se poată folosi Ordonanţa 69 pentru stingerea debitelor şi tăierea penalităţilor. Astfel, Elcen va deveni o companie viabilă”, a precizat Popescu.

Producătorul de energie electrică şi termică Electrocentrale Bucureşti a intrat în insolvenţă în octombrie 2016.