14.000 dintre clienţii Volksbank preluaţi de Banca Transilvania au acceptat oferta de conversie a creditelor luate în CHF
Oferta de conversie a creditelor este valabila până pe 31 iulie, iar perioada de aplicare nu va fi prelungită după această dată, au precizat oficialii BT.
Persoanele care acceptă oferta până în data de 31 iulie a.c. (inclusiv), până la ora 17.30, se mai pot programa pentru semnarea efectivă a documentelor până pe data de 17 august, arată BT.
De la începutul campaniei, pe 4 mai acest an, aproximativ 18.000 de clienţi VBRO, reprezentând peste 99% dintre cei vizaţi, s-au programat pentru a le fi prezentată oferta de către echipele VBRO şi BT.
Dintre cei 14.000 de clienţi Volksbank România care au acceptat deja condiţiile ofertei, 12.000 de persoane, reprezentând peste 70%, au semnat deja contractele de novaţie, iar ceilalţi clienţi urmează să semneze în zilele următoare, în funcţie de programările făcute împreună cu echipa Volksbank – Banca Transilvania.
Moneda preferată pentru conversie este leul, peste 95% dintre clienţii care au acceptat oferta alegând această variantă.