14.019 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, 282 de decese (10 vaccinați) și 1.593 de persoane la ATI

09 10. 2021
cazuri covid

1.172.139 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.019 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 191 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 39.209 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.10.2021 (10:00) – 09.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 282 de decese (134 bărbați și 148 femei), dintre care 3 decese anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 282 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, unul la categoria de vârstă 20-29 ani, două la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 38 la categoria de vârstă 50-59 ani, 67 la categoria de vârstă 60-69 ani, 88 la categoria de vârstă 70-79 ani și 68 la categoria de vârstă peste 80 ani.

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 14 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 24 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 3 decese anterioare intervalului de referință, produse în luna septembrie 2021, ale unor pacienți din județele Bacău, Sălaj și Teleorman. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 279 de decese.

Din totalul de 282 de pacienți decedați, 272 erau nevaccinați și 10 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 45 și 87 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 9 prezentau comorbidități și unul nu prezenta comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.550. Dintre acestea, 1.593 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 411 sunt minori, 383 fiind internați în secții și 28 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.818.833 de teste RT-PCR și 3.609.596 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.392 de teste RT-PCR (12.862 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.530 la cerere) și 43.218 teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 103.817 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 14.475 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 63.551 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 250 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 7.427 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 694 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 8 octombrie, 1.447 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 230.475 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.