‘Colegiul Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), întrunit în şedinţa din data de 18.05.2016, a analizat Proiectul Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Acest proiect demonstrează, încă o dată, incapacitatea guvernanţilor de a gestiona sistemul de salarizare în sectorul public, precum şi totalul dispreţ faţă de personalul din sistemul educaţional! Doar posibilitatea acordării unor premii anuale, semestriale şi trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile personalului din învăţământ, începând cu 1 ianuarie 2017, nu rezolvă multitudinea de probleme în salarizarea personalului din acest important sector de activitate şi nici nu va conduce la creşterea calităţii actului de instrucţie şi educaţie! Este încă o dovadă că, pentru guvernanţi, educaţia este un domeniu prioritar doar la nivel declarativ, nu şi în realitate!’, se arată în comunicatul citat.
Potrivit FSLI, în condiţiile date, cu majoritate de voturi s-a hotărât ca, pe data de 1 iunie, când se doreşte aprobarea acestui proiect în şedinţă de Guvern, 15.000 de salariaţi din învăţământ să pornească într-un marş de protest, din faţa Guvernului României către Palatul Cotroceni, începând cu ora 11,00.
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au afirmat, marţi, după întâlnirea cu ministrul Muncii, că proiectul Ordonanţei privind salarizarea în sectorul bugetar este nul din punctul lor de vedere şi consideră că Educaţia a fost abandonată.
„Ne aşteptam la o lege a salarizării care să creeze un orizont pentru oamenii din sistem. Această Ordonanţă pentru noi este nulă. Nu vreau să spun că este pentru Sănătate. Este un sector care într-adevăr se confruntă cu probleme. Ştim foarte bine ce se întâmplă şi ştim despre acel exod al medicilor, dar ştim că există două domenii în România care ar trebui tratate cu prioritate: Educaţia şi Sănătatea. Din păcate, Educaţia a fost abandonată în acest moment”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.
La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a afirmat, în aceeaşi zi, că problema reprezentanţilor din Educaţie, în acest moment, nu este că ei nu câştigă, ci că sectorul de Sănătate câştigă, dar în condiţiile de responsabilitate fiscal-bugetară actuale, nu puteau să existe aşteptări că toată lumea va primi sume enorme de bani.
‘Discutăm de Educaţie, unde colegii de la sindicate s-au înfierbântat puţin astăzi. Cred că existau nişte aşteptări vehiculate în ultima vreme referitoare la prioritizarea ambelor sectoare – Sănătate şi Educaţie- în mod similar. Nu poţi să construieşti două sectoare prioritare pe un context de inechităţi transversale pe tot sistemul bugetar. Aş vrea să reţinem cu toţii următorul aspect: cei de la Educaţie nu doar că nu pierd nimic, ci câştigă la nivel de unitate rezolvarea aceloraşi disfuncţionalităţi şi unde pot să-şi demonstreze la nivel de unitate capacitatea de reformă. Atâta timp cât ei nu pierd nimic, cât anul trecut au avut o creştere salarială de 26,78%, şi care a fost aplicată pe toată grila cap-coadă, nu pe principiul de distribuţie, nesugerând că salariile sunt suficiente în sistemul respectiv, vorbim totuşi despre un procent de 26,78%’, a spus Pîslaru.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind salarizarea bugetarilor, în sistemul de sănătate, debutanţii vor beneficia de o creştere suplimentară de 10% a salariilor, faţă de restul funcţiilor, pentru creşterea atractivităţii unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate şi în Învăţământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale şi trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condiţiile îndeplinirii unor criteriilor de performanţă, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei Naţionale.
Alte modificări aduse de proiectul de Ordonanţă privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează eliminarea diferenţelor de salarizare pentru funcţii egale şi muncă egală în cadrul aceleiaşi unităţi, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unităţii / instituţiei, pentru toate familiile ocupaţionale, în limita alocărilor bugetare.
Impactul bugetar generat de modificările aduse sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice se ridică la 2,29 miliarde de lei anual, din care 1,176 miliarde de lei vor fi alocate pentru corectarea inechităţilor, iar 1,022 miliarde de lei pentru reforma în sănătate. De asemenea, 134 milioane de lei sunt prevăzute pentru rezerva de performanţă în Sănătate, iar 240 de milioane de lei pentru cea din Educaţie.
Un număr de 1.219.335 de persoane sunt plătite din fonduri publice, din care 24% în Educaţie (290.369), Apărare şi Ordine publică 21%, respectiv 260.000 de persoane, Administraţia publică locală – 203.919 persoane (17%), Sănătate -162.071 persoane (13%), Asistenţă socială – 110.459 persoane (9%), altele – 30.444 persoane (3%), Cultura – 29.372 (2%), Cercetare – 2.469 de persoane (0,2%).
În prezent, conform proiectului, demnitarii au cel mai mare câştig mediu de 9.264 lei şi un salariu de bază mediu de 8.963 lei, iar în Diplomaţie există un câştig de 8.140 lei şi un salariu de bază mediu de 6.852 lei, în timp ce asistenţa socială are 1.498 lei câştigul mediu şi 1.362 lei salariu de bază mediu. Personalul contractual local are 1.408 lei (câştig mediu) şi 1.304 lei (salariu de bază mediu)