România, pe locul 17 în topul european al ţărilor cu cele mai multe întârzieri sau anulări de curse aeriene

România se află pe locul 17 în clasamentul ţărilor europene unde s-au înregistrat cele mai multe întârzieri sau anulări de curse aeriene, în primele nouă luni ale anului, topul fiind condus de Germania, relevă o nouă analiză de specialitate, publicată miercuri de AirHelp.
Economica.net - mie, 31 oct. 2018, 13:40
România, pe locul 17 în topul european al ţărilor cu cele mai multe întârzieri sau anulări de curse aeriene

Conform datelor citate, în Germania, aproape 29% dintre cursele companiilor aeriene s-au confruntat cu astfel de situaţii pe aeroporturile din această ţară. Ierarhia este completată de Marea Britanie şi Spania.

La nivelul Uniunii Europene, întârzierile şi anulările de pe aeroporturi au plasat România spre coada clasamentului, respectiv pe poziţia 17. Astfel, din totalul de 54.200 de zboruri programate în perioada ianuarie – septembrie din acest an, 11.430 de curse au înregistrat întârzieri de peste 15 minute, în timp ce 300 au fost anulate, echivalent per ansamblu cu un procent de 21,64% din total.

Cu toate acestea, realizatorii analizei menţionează că România a urmat trendul european, înregistrând număr record în plan local în ceea ce priveşte întârzierile şi anulările zborurilor, în primul semestru al acestui an, numărul acestora triplându-se comparativ cu perioada similară din 2017.

La nivel global, pentru primele nouă luni ale anului, opt milioane de pasageri sunt eligibili pentru a primi compensaţii din cauza întârzierilor şi anulărilor de zboruri. „În fiecare an acest număr continuă să crească proporţional cu perturbările curselor aeriene la nivel mondial. Numărul restrâns de piloţi şi capacitatea totală a aeroporturilor, coroborat cu creşterea numărului de pasageri, duc la apariţia de noi riscuri în industria aviatică”, notează sursa citată.

AirHelp este liderul mondial în obţinerea de compensaţii, ajutând pasagerii să înţeleagă care sunt drepturile lor şi să primească despăgubiri pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste şapte milioane de pasageri să primească despăgubiri în valoare de 800 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţări, oferind asistenţă în 16 limbi.

Compania, care are peste 500 de angajaţi la nivel mondial, colectează în prezent informaţii din nenumărate surse, de la companiile aeriene, la aeroporturi, IATA, sisteme de management şi control al traficului aerian, precum Eurocontrol, FAA/DOT şi multe altele.

Te-ar mai putea interesa și
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
STB SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu
Societatea de Transport București (STB) SA are un nou director executiv: Alexandru Coșocariu. Acesta a mai deținut funcții de conducere în cadrul unor societăți precum ALGORITHM CONSTRUCTII S3......
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informații și documente într-o anchetă privind secționarea a doua cabluri submarine în Marea Baltică
China a furnizat informaţii şi documente unei anchete comune privitoare la două cabluri submarine secţionate din Marea ...
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Drumul Expres Bacău – Piatra Neamț ar putea fi prima șosea de mare viteză construită cu deținuți, după Revoluție
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor pentru ...
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/ha
Preţul mediu al unui hectar de teren arabil, în România, a fost de 41.624 lei/hectar (ha) în anul 2023, cel mai scăzut ...