15 februarie, Ziua Z pentru autostrada Comarnic-Braşov

Economica.net
13 01. 2015
autostrada_comarnic_brasov_constructie_36743400

„Până pe 15 februarie, trebuie să spunem companiilor care au câştigat prima fază a procedurii «semnăm» sau «nu semnăm», pentru că nu mai putem să stăm, am întâziat opt luni din cauza unei declaraţii prosteşti făcute de cineva care a zis că ştie el că sunt fapte de corupţie. O declaraţie prostească, pentru că a fost pur politică. Am întrebat structurile statului şi nu există nicio faptă şi nicio sesizare de corupţie”, a spus Ponta, aflat la Ministerul Transporturilor, citat de Mediafax.

Premierul a precizat că, în cazul semnării contractului, construcţia va începe în maximum 60 de zile de la data semnării, respectiv până la 15 aprilie.
„Dacă nu există un acord, nu are rost să pornim. Contractul se termină în trei ani, e vorba de obligaţii pe 30 de ani ale statului, ori dacă cineva zice că nu e bine şi opreşte când vine la guvernare, nu are rost să-l mai pornim, că păţim ca şi cu autostrada Transilvania. Dacă toată lumea este de acord, îl facem. Este o chestiune de responsabilitate şi, din punctul meu de vedere, ar trebui să pornim proiectul. Este un proiect scump, cu obligaţii multe, pe 30 ani, dar este un proiect strategic esenţial pentru România”, a completat Ponta.

El a cerut ca pe site-ul Ministerului Transporturilor să fie prezentate, marţi, toate datele publice privind stadiul negocierilor, respectiv câţi kilometri vor fi construiţi şi la ce cost, precum şi care sunt obligaţiile constructorului şi cele ale statului.

Anterior, premierul a precizat că Master Planul pe Transport trebuie aplicat doar pe baza unui consens pe minimum zece ani între toate forţele politice, altfel nu are rost ca experţii Ministerului Transporturilor să se apuce de treabă, deoarece va fi un eşec în lipsa garanţiilor pe termen lung.
În vara anului trecut, la 25 iunie, preşedintele Traian Băsescu i-a spus noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, s-au produs deja acte de corupţie.
Ulterior, Victor Ponta a declarat că Băsescu, a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la atribuirea lucrărilor la autostrada Comarnic-Braşov, în replică purtătorul de cuvânt al preşedintelui declarând că afirmaţia premierului este mincinoasă.
Termenul anunţat de autorităţi pentru semnarea contractului de construcţie în concesiune a autostrăzii Comarnic – Braşov a fost amânat de mai multe ori.

Cele mai recente date transmise de CNADNR pe această temă, furnizate MEDIAFAX în noiembrie, arată că sunt în derulare activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice. Nici CNADNR nu furniza, atunci, alte informaţii.

Premierul Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-au întâlnit în ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.

Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă în aprilie.

În martie, Şova spunea că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţase iniţial, amânarea termenului fiind un lucru „eminamente pozitiv” întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi Banca Mondială pentru susţinerea proiectului.
La 24 iunie, dată la care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, Şova a afirmat că acordul va fi semnat „în perioada următoare”, motivul întârzierii fiind legat de discuţiile dintre constructori şi finanţatorii instituţionali.