15 persoane în greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia
Protestul a fost iniţiat luni dimineaţa de către preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO), Gabriel Căldăruşe, alături de alţi trei colegi, angajaţi ai subunităţilor CEO, pe parcurs alăturându-li-se alţi sindicalişti, dar şi un avocat.
Solicitările sindicaliştilor sunt legate în principal de lipsa totală de transparenţă din partea conducerii CEO, aceştia criticând şi programul de eficientizare a companiei prin restructurări de personal.
‘Din nefericire, CEO este agentul economic prioritar din judeţ, nu există alternative, orice sincopă de la CEO se răsfrânge şi asupra noastră. Pe cale de consecinţă, eu cred că este un lucru negativ să fie mutat sediul la Bucureşti. Este o dezrădăcinare şi o îndepărtare a factorului decizional de cel productiv. Sunt de aseară în greva foamei, nu a fost nevoie de intervenţie medicală, dar se face controlul periodic. Eu nu susţin sindicaliştii, eu susţin protestul pentru că sunt gorjean şi îmi pasă şi ar trebui să o facă toţi gorjenii! CEO este strâns legată de Gorj, iar îndepărtarea conducerii din Târgu-Jiu, chiar dacă pentru unii pare un lucru minor, este un lucru major şi va conta enorm pentru ceea ce înseamnă viitorul acestei companii şi implicit al judeţului Gorj’, a spus avocatul Gheorghe Pecingină.
Protestatarii au afirmat că nu vor renunţa la grevă şi au solicitat prezenţa ministrului Energiei, Victor Grigorescu.