15 trenuri vechi ale Metrorex au fost modernizate de Alstom. Ce lucrări s-au făcut. Galerie FOTO
Timp de trei ani, în perioada octombrie 2011 – martie 2014, Alstom a efectuat lucrări de modernizare la 15 trenuri IVA Arad din parcul Metrorex. Modernizarea ramelor a făcut parte din contractul multianual de mentenanţă pe care francezii îl au cu Metrorex, astfel încât Regia nu a fost tarifată suplimentar pentru aceste lucrări. „Obiectivul principal a fost fiabilizarea, mentenabilitatea, tratarea uzurii morale acumulate în timp şi asigurarea posibilităţilor de procurare ritmică de piese de schimb şi material. Cu aceasta ocazie, au fost rezolvate circa 80% din problemele cronice de operare ale ramelor Astra. ”, potrivit Alstom.
Mai precis, lucrările au fost împărţite în două etape: îmbunătăţirea performanţelor de exploatare şi extinderea duratei de viaţă. Partea de exploatare a presupus înlocuirea elementelor pneumatice şi
electrice cu soluţii moderne disponibile pentru aplicaţii feroviare, înlocuirea convertizorului rotativ pentru servicii auxiliare cu convertizor static de fabricaţie nouă, înlocuirea instalaţiei de preparare a aerului comprimat pentru frână, acţionare uşi şi suspensie secundară cu compresor nou, dotat cu separator de ulei şi instalaţie de dezumidificare. În plus, aparatajul de frâne(instalaţia de pe cutia vagonului) a fost schimbat cu totul iar controlerele de mers şi frână au fost înlocuite cu un sistem de comandă format din automat programabil şi contactoare reostatice.
Cât priveşte extinderea duratei de viaţă, lucrările s-au limitat la înlocuirea cablajului de înaltă tensiune şi înlocuirea conductelor de aer comprimat; optimizarea şi uniformizarea traseelor pneumatice.
„Principalele beneficii obţinute sunt îmbunătăţirea fiabilităţii în exploatare, prin reducerea
substanţială a numarului de defectări în serviciu, fiabilitate crescută, prin adoptarea soluţiei moderne de alimentare a serviciilor auxiliare de la un convertizor static(eliminarea subansamblurilor în mişcare), fiabilitate şi siguranţă crescută a sistemului de frânare. S-a îmbunătăţit şi calitatea aerului comprimat, ceea ce conduce la protejarea circuitelor şi a aparatajului de aer. Materialele utilizate pentru execuţia lucrărilor corespund normelor europene referitoare la emisiile toxice, fum şi combustie şi nu conţin azbest. Pentru lucrările de fiabilizare efectuate, Alstom Romania a obţinut certificatului de omologare, conform OMT 290/2000”, spun francezii.
Lucrările de modernizare nu au presupus şi schimbarea faţadei exterioare. Alstom a propus Metrorex o machetă funcţională, însă această opţiune a fost exclusă din start. De altfel, acest lucru este vizibil şi din pozele ataşate. Se observă că aproape toate instalaţiile din trenul de rulare sunt noi, în timp ce aspectul exterior al trenului este acelaşi.
Exteriorul trenurilor nu a fost schimbat pentru că acest lucru presupunea ca Metrorex să cheltuie bani. Pentru că schimbarea faţadei nu este prinsă în contractul de mentenanţă, lucrările ar fi presupus costuri pentru Metrorex, lucru pe care Regia nu a dorit să şi-l asume.
Cele 15 trenuri IVA modernizate sunt folosite, în prezent, pe Magistrala 4 Gara de Nord – Parc Bazilescu şi pe M3 Anghel Saligny – Preciziei.
Metrorex are în exploatare 44 de trenuri Bombardier, 16 CAF şi 24 de trenuri IVA Arad. Mentenanţa întregului parc de material rulant al Metrorex este asigurată de concernul francez Alstom, până în 2019.
Cu trenurile de la metrou circulă zilnic 600.000 de pasageri.