153.716 persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele opt luni din 2021
Potrivit unui comunicat remis marţi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), din totalul persoanelor angajate prin intermediul ANOFM până la data de 31 august 2021, 70.583 de persoane au peste 45 de ani, 31.292 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 25.143 au între 25 şi 35 de ani, iar 26.698 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 17.642 tineri NEET).
Numărul femeilor încadrate este de 71.762, iar al bărbaţilor de 81.954, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 46,68%, respectiv de 53,32%.
În funcţie de rezidenţă, 80.010 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 73.706 persoane sunt din mediul rural.
Potrivit ANOFM, nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (52.406), profesionale (36.208), gimnaziale (33.983), 15.641 fiind cu studii universitare.
Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele opt luni ale anului 2021, 76.813 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.
Într-un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate, Timiş ocupă primul loc, cu 12.226 de persone încadrate în muncă, urmat de Bucureşti (9.094) şi Buzău (7.259).
În primele opt luni ale anului 2021, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 311.080 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.