156 de percheziţii în Bucureşti şi alte 24 de judeţe. Evaziune fiscală, fals şi delapidare cu produse lemnoase

Economica.net
03 02. 2016
politia_67987098988987678_37395900

La data 03 februarie a.c., peste 430 de poliţiştii din cadrul I.P.J. Mureș, sprijiniți de ofițerii Direcției Operațiuni Speciale și Direcţiei de Investigare a Criminalităţi Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, desfăşoară 156 de percheziţii în 24 de judeţe şi Municipiul Bucureşti.

Percheziţiile vizează un grup de persoane bănuit de implicare în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, delapidare şi constituirea unui grup infracţional organizat.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada aprilie 2015 – ianuarie 2016, un grup de persoane, administratori ai unei societăţi şi alte persoane din judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj, ar fi comercializat, prin intermediul unei societăţi, cu sediul în judeţul Mureş, avize secundare de însoţire a materialului lemnos (documente cu regim special), pe care le-ar fi vândut către societăţi comerciale de profil, de pe raza a 24 de judeţe din ţară.

Valoarea totală a masei lemnoase care face obiectul cercetărilor şi prejudiciul estimat a fi cauzat, este de peste 1 milion de euro.

Citeşte şi Guvernul modifică regulamentul de aplicare a Codului Silvic elaborat de Ponta în ultima zi de mandat

Liber la tăiat fără limită pădurile României. Guvernul Ponta a modificat in extremis Codul Silvic pe placul lui Iohannis

Acţiunea beneficiază de suportul tehnic al Direcției Județene de Informații Mureș.

La acţiune participă şi jandarmi.