160 de tone de cereale ucrainene, distruse într-o gară din Polonia, spune vicepremierul Kubrakov
Fermieri polonezi care protestează împotriva a ceea ce denunţă a fi o concurenţă neloială din partea Ucrainei, precum şi împotriva reglementărilor de mediu ale Uniunii Europene, au blocat treceri de frontieră şi autostrăzi, şi au vărsat produse agricole ucrainene din vagoane de tren.’Aceste fotografii arată 160 de tone de cereale ucrainene distruse. Cerealele erau în tranzit spre portul Gdansk şi de acolo spre alte ţări’, a scris vicepremierul Oleksandr Kubrakov pe reţeaua X, cu imagini ale unor movile de cereale aruncate din vagoane de tren.
‘Al patrulea caz de vandalism în gări poloneze. Al patrulea caz de impunitate şi iresponsabilitate’, a adăugat el.
Lidia Kowalska, purtătoare de cuvânt a poliţiei din oraşul polonez Bydgoszcz (nord), a declarat pentru Reuters că incidentul a avut loc lângă satul Kotomierz şi că produsul agricol împrăştiat a fost porumb.
‘Detaliile şi circumstanţele sunt în curs de investigare. La ora 09.30 am primit un raport despre cereale care au fost vărsate, şi a reieşit că a fost vorba de opt vagoane’, a spus ea.