17.984 firme SRL-D erau în funcţiune la finalul lunii februarie – ONRC

Economica.net
10 04. 2015
afacere_antreprenor_start_up_72074200

În ceea ce priveşte totalul SRL-D înfiinţate, în România erau, în februarie, 18.372 astfel de societăţi, din care 388 radiate. De asemenea, 561 asemenea firme erau în curs de înfiinţare, scrie Agerpres.

Conform clasificării CAEN, cele mai multe SRL-D erau înfiinţate în domeniul lucrărilor de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale (769), întreţinerii şi reparării autovehiculelor (766), transporturilor rutiere de mărfuri (752), comerţului cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet (676) şi restaurantelor (648).

Potrivit O.U.G. nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, acest tip de firme pot fi înfiinţate de întreprinzători cu capacitate de exerciţiu deplină, care îndeplinesc anumite condiţii.

Aceştia trebuie să aibă au capacitate juridică deplină de exerciţiu, anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului să nu fi deţinut sau să nu deţină calitatea de acţionari sau asociaţi al unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european sau înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată în condiţiile Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind societăţile comerciale şi ale OUG nr. 6/2011.