17 medici de la Spitalul Universitar au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus
„Potrivit raportării managerului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti au fost confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus (COVID-19) 27 de persoane, din care 17 cadre medicale şi 10 pacienţi. De la nivelul SUUB s-au prelevat în total aproximativ 500 de probe biologice, iar pentru o parte dintre acestea (20%) se aşteaptă rezultate”, precizează sursa citată.
GCS afirmă că testarea a fost declanşată pe 22 martie, la nivelul personalului medical şi al pacienţilor, observându-se „o creştere în dinamică” a rezultatelor pozitive pentru aceste categorii din SUUB.
„Odată cu creşterea numărului de cazuri pozitive a fost constatată o creştere semnificativă a cazurilor cu rezultat incert, precum şi apariţia unor rezultate pozitive la testul pentru noul coronavirus la pacienţi şi personal medical în cazul cărora rezultatul iniţial a fost negativ. Urmare a solicitării managerului SUUB, care a remarcat prin testare evoluţia epidemiologică, DSPMB a demarat o anchetă epidemiologică extinsă”, menţionează GCS.
Totodată, în urma anchetei s-au convenit măsuri urgente propuse de către spital şi avizate de DSPMB cu aplicare imediată, pentru a preveni răspândirea virusului.
Cei 10 pacienţi cu COVID-19 au fost transferaţi, conform protocolului, către spitalele din Capitală, care gestionează persoanele infectate cu noul coronavirus.