174.928 de persoane angajate prin intermediul ANOFM

Un număr de 174.928 persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), în primele 11 luni ale anului, cele mai multe dintre acestea, respectiv mai mult de 88.000, având vârsta de peste 45 de ani.
AGERPRES - mar, 17 dec. 2024, 19:28
174.928 de persoane angajate prin intermediul ANOFM

Potrivit unui comunicat al ANOFM, din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2024, 88.213 au peste 45 de ani, 29.084 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 13.789 au între 30 şi 35 de ani, 13.402 au între 25 şi 30 de ani, iar 30.440 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 35.060 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 83.630, iar al bărbaţilor de 91.298, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 47,81%, respectiv de 52,19%.

În funcţie de rezidenţă, 93.781 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 81.147 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (59.251), gimnaziale (42.690), profesionale (40.070), 19.413 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele 11 luni ale anului 2024, 55.247 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (19.734), urmat de Braşov (10.372) şi Buzău (6.970).

În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 477.060 persoane.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Cum comentează lui Elena Lasconi principiile programului de guvernare
Cum comentează lui Elena Lasconi principiile programului de guvernare
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că promisiunile anunţate marţi seară de PSD, PNL şi UDMR, pentru un viitor program de guvernare, au mai fost formulate şi în 2023 de către premierul......
Au fost depuse 2.859 de proiecte în cadrul programului ElectricUp
Au fost depuse 2.859 de proiecte în cadrul programului ElectricUp
Perioada de depunere a proiectelor în cadrul programului ElectricUp s-a încheiat luni, la miezul nopţii, şi au fost depuse ...
Rușii acuză complicitatea Occidentului în asasinarea generalului Igor Kirilov
Rușii acuză complicitatea Occidentului în asasinarea generalului Igor Kirilov
Rusia i-a acuzat marţi pe occidentali că sunt complici în asasinarea generalului rus Igor Kirilov la Moscova, atac revendicat ...
Nouă restructurare a sistemului energetic? Ministrul Energiei vorbește despre un plan pentru crearea “campionilor energetici”, prin fuziuni între producătorii de energie controlați de stat
Nouă restructurare a sistemului energetic? Ministrul Energiei vorbește despre un plan pentru crearea “campionilor energetici”, ...
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a reluat ideea fuziunii între companiile energetice din sector, care ar putea conduce ...