185.000 de români muncesc după ce s-au pensionat pentru limită de vârstă. Reguli privind continuarea activităţii după vârsta standard de pensionare în noua lege

24 03. 2024
calcul 934578493

România a încheiat anul 2023 cu 3,67 de milioane de pensionari pentru limită de vârstă. Dintre aceştia, 185.066 de pensionari aveau şi venituri din salarii, raportate de angajatori la Fisc prin declaraţia 112, reiese răspunsul Ministerului Muncii, consultat de Economica.net.

Legea nr. 360 din 2023, care intră integral în vigoare la 1 septembrie 2024, vrea să motiveze oamenii să îşi continue activitatea după ce au contribuit deja 25 de ani la sistemul public de pensii, astfel:

Articolul 85 (3) Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate, astfel:

  • cu 0,5 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani vechime;
  • 0,75 de puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani vechime în muncă;
  • un punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani vechime;
    Aceste puncte se acordă pentru stagiile de cotizare contributive.

În accepţiunea noii legi a pensiilor, punctele de stabilitate sunt puncte suplimentare acordate oamenilor care au realizat stagiu de cotizare contributiv pentru o perioadă mai mare de 25 de ani.

Începând cu 1 septembrie 2024, persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă din Legea 360/2023, aleg între acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 ani, reiese dintr-o analiză Economica.net pe baza noii legi a pensiilor şi a normelor de aplicare a acesteia. Aceste reguli noi sunt reglementate prin articolul 46 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 şi, ulterior, în normele de aplicare a noii legi.

Important

În perioada 1 ianuarie 2024 – 31 august 2024, condiţiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă sunt vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare sunt cele prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Prevederile articolului 46 alineatul (2) din Legea nr.360/2023 nu se aplică în cazul persoanelor care au îndeplinit condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024 şi nici oamenilor care au deja calitatea de pensionar, conform analizei Economica.net pe baza normelor de aplicare a noii legi.

Explicaţii

De la 1 septembrie se aplică prevederile articolului 46 alineatul 2 din noua lege a pensiilor, conform cărora persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare pentru limită de vârstă, prevăzute în noua lege a pensiilor, vor alege între pensia pentru limită de vârstă şi continuarea activităţii, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Articolul 46 din Legea nr. 360 din 2023

(1) Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5.
(2) Persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie prevăzute la alineatul (1), pot opta între acordarea pensiei pentru limită de vârstă și continuarea activității, cu acordul anual al angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Normele de aplicare a noii lege explică şi cum se vor aplica aceste prevederi:

  • Normele de aplicare a noii legi a pensiilor au fost adoptate prin Hotărârea de Guvern nr. 181 din 2024, oficializată prin publicarea în Monitorul Oficial la 1 martie.

Articolul 19 din HG 181/2024:

(1) Persoanele asigurate în sistemul public de pensii, care îndeplinesc condițiile de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, respectiv vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare contributiv prevăzute în anexa nr. 5 la lege (noua lege a pensiilor nota redacţiei Economica), începând cu data intrării în vigoare a legii, pot opta pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau continuarea activității în baza aceluiași contract individual de muncă/raport de serviciu, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (2) din lege.

(2) Prevederile articolului 46 alineatul (2) din lege nu se aplică:

  • persoanelor care au îndeplinit condițiile de vârstă standard de pensionare și stagiu minim de cotizare/stagiu minim de cotizare contributiv anterior datei de 1 ianuarie 2024;
  • persoanelor care s-au pensionat anterior datei de 1 ianuarie 2024;
  • persoanelor care se vor pensiona ulterior datei de 1 ianuarie 2024, cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform legii;
  • persoanelor care ulterior înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, la vârsta standard de
  • pensionare, continuă activitatea în baza unui alt contract individual de muncă/raport de serviciu, se arată în normele de aplicare a noii legi a pensiilor, analizate de Economica.net.