20% dintre americani, vaccinaţi deja cu dozele de rapel. Biden promite că întreaga populaţie a SUA poate fi imunizată până la finalul lunii mai

09 04. 2021
Vaccin rappel

Statele Unite au o populaţie de aproximativ 330 de milioane de locuitori.

Circa 112 de milioane de americani – reprezentând cam o treime din populaţia ţării – au primit cel puţin o doză de vaccin. Campania de vaccinare împotriva noului coronavirus a început în Statele Unite la jumătatea lunii decembrie.

În total, aproape 174 de milioane de doze au fost administrate în această ţară.

Statele Unite folosesc vaccinurile Moderna şi Pfizer-BioNTech, care necesită două doze, precum şi vaccinul Johnson & Johnson, care este administrat într-o singură doză.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este autorizat pentru persoane de peste 16 ani, în timp ce vaccinurile Moderna şi Johnson & Johnson pot fi administrate doar persoanelor cu vârste de peste 18 ani.

Preşedintele Joe Biden a promis că Statele Unite vor deţine un număr suficient de vaccinuri pentru ca întreaga populaţie adultă americană să poată să se vaccineze până la sfârşitul lunii mai.