200 de elevi din Ţara lui Andrei s-au pregătit pentru o meserie. Cei mai pricepuţi au luat şi bursă
200 de elevi din 14 licee tehnologice și școli profesionale prahovene au făcut primii paşi către o meserie, în urma absolvirii cursurilor de educaţie practică în Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei, un proiect Petrom de educaţie practică. Elevii au făcut primii paşi în meserii precum mecanic auto, operator sondă, bucătar, croitor sau specialist în coafură și hairstyling, ajutaţi fiind de specialişti în domeniu precum Gabriel Onofrei (pilot auto și Președinte al Federației Române de Drift), Dumitru Gherghiceanu (Manager OMV Petrom), Chef Cezar Munteanu, Cristi Pascu (Hairstylist) și Mirela Diaconu (Designer Vestimentar).
Petrom a acordat 20 de burse lunare în valoare de 500 de lei celor mai pricepuți elevi din tabără pentru a-și putea continua studiile și a-și duce pasiunea mai departe
Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei este parte a campaniei Petrom „România Meseriaşă”, de susţinere a educaţiei profesionale.