2012 – Apocalipsa primarilor
Un candidat bun la primărie sporește semnificativ șansele ca și pretendenții la Parlament să fie aleși, pentru că partidele vor merge, cel mai probabil, în campanie cu echipe de candidați (la primărie și la Parlament).
Cele două blocuri politice importante – PDL și satelitul său UNPR, pe de o parte, și USL, de cealaltă parte – se vor bate primii să racoleze cât mai mulți aleși locali, cei de-ai doilea să și-i păstreze. Previzibil, vor crește presiunile Puterii asupra edililor Opoziției, care vor fi constrânși să treacă la unul dintre partidele de guvernământ pentru a primi fondurile necesare dezvoltării comunității respective. La fiecare rundă de alegeri, primarii își concentrează în anul electoral proiectele locale cu care să ia ochii alegătorilor – de la asfaltarea drumurilor, la parcuri, grădinițe și săli de sport. Cum fondurile sunt puține, iar anul viitor vor fi și mai mici, atât din cauza crizei, cât și a deciziei Guvenului de a mai tăia din banii care reveneau autorităților locale din taxe și impozite, primarii vor fi și mai vulnerabili la cântecul de sirenă al Puterii. Este de așteptat ca primarii să migreze accelerat către UNPR, pentru că asocierea cu PDL scade șansele de succes în alegeri, după cum arată chiar studiile secrete comandate de către democrat-liberali.
Unificarea celor două scrutine avantajează cuplul PDL – UNPR nu doar datorită accesului nerestricționat la fondurile bugetare, ci și pentru că dezbaterile electorale vor putea fi concentrate pe probleme locale, și nu pe cele naționale de genul tăierii salariilor, scăderii pensiilor și a nivelului de trai. Temele mari – modificarea Constituției, micșorarea numărului de senatori și deputați, regionalizarea – vor fi lăsate în sarcina președintelui Traian Băsescu. Pretextul intrării lui Băsescu în campanie – dacă mai e nevoie de unul – ar putea fi un eventual referendum de modificare a Constituției pentru intrarea României în noul acord fiscal european.
Paradoxal, dacă e să ne uităm la ce arată sondajele, PDL pornește ca favorit în viitoarele alegeri, USL, formațiune conducătoare în cercetările sociologice, va fi în continuare nevoită să adopte o poziție defensivă, cu puține momente în care să preia inițiativa și să lanseze dezbateri publice. Singurul lucru care ar putea destabiliza actuala Putere ar fi o adâncire a crizei economice globale, cu o scădere dramatică a veniturilor populației. Nicio tactică electorală, oricât de sofisticată, nu îi va mai putea salva atunci pe Băsescu și PDL.