2013, al șaselea an de scădere a pieţei auto europene

Vânzările de autoturisme în Europa au scăzut pentru al șaselea an consecutiv în 2013, în pofida unei relansări a înmatriculărilor în ultima lună care a dat naștere la speranțe privind o revenire a pieței, transmite Wall Street Journal.
Economica.net - joi, 16 ian. 2014, 15:52
2013, al șaselea an de scădere a pieţei auto europene

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ a anunțat joi că 11,9 milioane noi autoturisme au fost înmatriculate anul trecut în țările Uniunii Europene, în scădere cu 1,7% comparativ cu 2012. Este vorba de cel mai slab an pentru piața auto europeană din 2003, când ACEA a început să colecteze date pe acest subiect. În schimb, în luna decembrie 2013 vânzările de autoturisme au crescut cu 13% până la 906.294 unități, cea mai mare creștere lunară înregistrată după luna decembrie 2009.

În pofida relansării înregistrată la finele anului trecut, analiștii avertizează că deocamdată nu suntem siguri cât de solidă este revenirea, în condițiile în care relansarea economiei europene este inegală iar rata șomajului rămâne la un nivel ridicat, cel puțin în sudul Europei.

‘Va mai dura cel puțin doi ani până când piața va înregistra o revenire reală a vânzărilor de autovehicule’, a declarat Peter Fuss, senior advisory partner la Ernst & Young’s Global Automotive Center. ‘Ca urmare, profiturile producătorilor auto ar urma să rămână supuse la provocări cel puțin până la finele lui 2015’, a adăugat Peter Fuss.

Situația negativă de pe piața auto din Europa contrastează cu evoluțiile de pe primele piețe auto mondiale, China și SUA. Anul trecut, înmatriculările de autoturisme în China au crescut cu 23% în timp ce în SUA înmatriculările de vehicule ușoare au crescut cu 7,5%. În consecință, producătorii auto se orientează spre SUA și China pentru creștere. Recent grupul auto german Volkswagen a anunțat că va construi o nouă uzină în America de Nord, în cadrul unui plan care prevede investiții de șapte miliarde de dolari în această regiune în următorii cinci ani. De asemenea, în luna decembrie grupul francez Renault a anunțat că va construi prima sa uzină din China împreună cu un partener local.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Rusia a cerut Ucrainei să cedeze și mai mult teritoriu la negocierile de pace de la Istanbul – sursă Reuters
Negociatorii ruşi la discuţiile de pace de la Istanbul au cerut Ucrainei să-şi retragă trupele din toate regiunile ucrainene revendicate de Moscova înainte ca Rusia să fie de acord cu o......
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației Trump – sursă Reuters
Un oficial ungar a încercat să afle detalii despre opozanții lui Viktor Orban la o întâlnire cu membri ai administrației ...
Un oficial desemnat de premierul ungar Viktor Orban să investigheze interferenţa politică străină s-a întâlnit săptămâna ...
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Macron se arată nemulțumit de discuțiile din interiorul NATO privind bugetele alocate pentru apărare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat sâmbătă frustrarea faţă de ''dezbaterile'' pe marginea "cifrelor" ...
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi abandonate de 20 de ani
VIDEO Autostrada Transilvania: „A început partajul moștenirii Bechtel”. Deme Macarale mută peste 400 de grinzi ...
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu mutarea unor grinzi pe un șantier din Autostrada Transilvania, după ...