2021 pare a fi o gaură neagră pentru turismul european

Singurul lucru pe care destinaţiile turistice din sudul Europei îl pot face este să fie pregătite şi să spere că lucrurile se vor îmbunătăţi, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 12 feb. 2021, 10:48
2021 pare a fi o gaură neagră pentru turismul european

Campaniile de vaccinare au demarat dar vor mai trece câteva luni până când vor fi vaccinate suficiente persoane astfel încât oamenii vor putea să umple avioanele, să meargă în croazieră sau să stea la barurile de pe plaje. Aceasta înseamnă că firmele din turism nu au încă indicii clare cu privire la sezonul estival din acest an.

Aşteptările sunt că va fi un an mai bun decât în 2021 dar acesta este un obiectiv uşor de atins. Pe insula Santorini din Grecia doar trei nave de croazieră au acostat anul trecut, comparativ cu aproape 600 în 2019. Cifrele publicate joi de Comisia Europeană arată că înnoptările non-rezidenţilor în Italia, Spania şi Grecia au scăzut cu cel puţin 70% iar Executivul comunitar a avertizat industria să se pregătească pentru un nou an liniştit.

„Pe ansamblu, fluxurile de turişti nu ar urma să îşi revină în totalitate la nivelul de dinaintea crizei în 2021”, a subliniat Comisia Europeană. În Italia, turismul va rămâne în urma revenirii economice generale pe măsură ce vizitatorii „vor reveni doar treptat pe măsură ce incertitudinea se va diminua”.

Pentru cei care lucrează în industria turismului, acest lucru a devenit evident la două luni de la începutul anului. Paolo Manca, care conduce lanţul Felix Hotels din Sardinia, spune că în mod normal în această perioadă rezervările pentru vară ar fi fost la 30% din capacitate. Însă în prezent registrul său este aproape gol.

Este o situaţie dificilă pentru proprietarii de hoteluri care trebuie să achite costuri cu mentenanţa şi angajările, fără nicio garanţie că îşi vor recupera banii.

„Trebuie să fim gata fără să ştim dacă vom deschide. Nu putem lăsa pregătirile pentru ultimul minut”, spune Manolis Karamolegos, care deţine Meltemi Hotels and Resorts în Santorini şi este preşedintele asociaţiei hotelierilor din insulă.

Turismul este un sector crucial pentru multe locuri din sudul Europei. Este vorba de un sector care reprezintă 21% din economia Greciei şi 17% din cea a Portugaliei. Deseori, turismul este principalul angajator în regiunile unde alte industrii sunt absente, oferind venituri care sunt cruciale pentru familii şi sprijin pentru economiile locale.

Perspectivele se vor îmbunătăţi pe măsură ce campaniile de vaccinare vor continua, şi astfel va creşte cererea pentru rezervări de ultim moment, însă apariţia unor noi tulpini mai rezistente la vaccin ar putea submina rezervările de vacanţe. În plus, chiar dacă va exista o explozie a rezervărilor de tip last-minute, beneficiile nu vor fi resimţite la fel. Comisia Europeană estimează că acest tip de rezervări vor fi orientate spre destinaţii aflate la o distanţă apropiată de casă, în dauna unor locuri precum Grecia şi Portugalia.

Între timp, deoarece campaniile de imunizare din Uniunea Europeană progresează lent, guvernele caută orice oportunitate pentru a ajuta turismul. De exemplu, Grecia vrea ca Uniunea Europeană să pună la punct un certificat astfel încât cei care sunt vaccinaţi să poată călători liber. Autorităţile de la Atena au încheiat deja un acord cu Israelul, ţară care este lider mondial la capitolul vaccinări.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...